Dosar 10792/221/2014 din 13.11.2014

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10792/221/2014
Data dosar:
13.11.2014
Instanta:
Judecătoria Deva
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.02.2015 la ora 11:00

    Complet: C5-F penal
  • Condamnare

    În temeiul art. 396 alin. 1 şi 10 C.proc pen condamnă pe inculpatul Varga Ştefan, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în termen de cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen din 1969 şi art 5 C.pen, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art.71 C. pen.1969 cu aplic.art.5 C.pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 C.pen 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C.pen din 1969. În temeiul art. 71 alin.5 C. pen.1969 cu aplic.art.5 C.pen, suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1968, în sensul că dacă săvârşeşte o nouă infracţiune în termenul de încercare, instanţa va revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul dispoziţiilor art.346 rap. la art. 19, 20 şi 23 alin. 2 C.proc.pen. respectiv art.1349, art.1357 şi art.1381 din Noul Cod civil precum şi art.119, art.120 ind.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republic., cu modif. şi complet. ulterioare, admite acţiunea civilă formulată şi alăturată acţiunii penale de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentantă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul Varga Ştefan la plata sumei 14.2954 lei, cu dobânzi şi penalităţi aferente ce urmează a fi calculate până la acoperirea integrală a debitului către partea civilă. În baza disp. art.11 din Legea nr.241/2005 rap. la art. 404 alin. 4 lit c C.proc pen menţine măsura sechestrului asigurator, dispusă în cauză prin ordonanţa organului de urmărire penală nr. 19.09.2013 asupra imobilului deţinut de inculpat în coproprietate cu soţia sa Varga Maria, până la concurenţa sumei de 14.295 lei. În baza disp. art 13 din Legea nr.241/2005 şi art.7 şi art.21 alin. 1 lit. g din Legea nr.26/1990, dispune comunicarea prezentei hotărâri către O.N.R.C., după rămânerea definitivă a acesteia respectiv şi pentru înscrierea în cazierul fiscal. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 C proc.pen, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei aferentă fazei de urmărire penală. Potrivit art. 274 alin. 1 teza a II-a, onorariul avocatului din oficiu Danilov Camelia în cuantum de 200 de lei rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 februarie 2015.

    Hotarare 213/2015 din 24.02.2015
  • Sedinta din data de 10.02.2015 la ora 11:00

    Complet: C5-F penal
  • Amână cauza

    STABILEŞTE TERMEN DE PRONUNŢARE LA DATA DE 24.02.2015

    Incheiere de sedinta din 10.02.2015
  • Sedinta din data de 09.01.2015 la ora 11:00

    Complet: C5 JCP-CC penal
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în dos. nr. 567/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind pe inculpatul Varga Ştefan trimis în judecată, în stare de libertate, pentru infracţiunea de aspectul săvârşirii infracţiunii de stopaj la sursă, prev. şi ped. de art.6 din Lg nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen din 1969 şi art. 5 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În temeiul disp. art. 249 alin. 1 C.proc pen raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, menţine sechestru asigurator instituit asupra imobilului deţinut în coproprietate de către Varga Ştefan şi soţia lui Varga Maria. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Varga Ştefan Definitivă. Prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi inculpatul Varga Ştefan, conform art. 346 alin. 1 C.proc pen. Dată şi pronun?ată în Camera de Consiliu, astăzi, 09.01.2015.

    Incheiere camera preliminara din 09.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD