Dosar 10836/101/2013/a1 din 11.03.2014

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10836/101/2013/a1
Data dosar:
11.03.2014
Instanta:
Tribunalul Mehedinți
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2014 la ora 11:00

    Complet: CD5 F ( fost CD16F)
  • Amână cauza

    Admite cererea. În temeiul art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului SC MASTER SERVICE SRL. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează administrator judiciar provizoriu pe YNA CONSULTING SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie ce se va stabili ulterior, pe baza activităţii desfăşurate. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, precum şi prin publicarea într-un ziar de largă circulaţie. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 24.02.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 17.03.2014. Termenul pentru depunerea eventualele contestaţii este de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 07.04.2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 21.03.2014 ora 1100 la sediul administratorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. În temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Fixează termen de judecată la data de 24.02.2014. Executorie. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 ianuarie 2014.

    Incheiere finala dezinvestire din 13.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD