E*** E****** R****** S* P*** M******* C***** R****** C***** M********* S******* S**
ReclamantC****** E**
PârâtC****** E*** p*** c****** A** A**** G*******
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte suma de 155,86 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 826688734/16.09.2010, 827065105/30.11.2010 şi în ceea ce priveşte penalităţile solicitate raportat la facturile 826688734/16.09.2010, 827065105/30.11.2010 în cuantum de 7,46 lei, invocată de instanţă din oficiu, ca fiind rămasă fără obiect. Admite în parte cererea formulată, astfel cum a fost precizată, de reclamanta S.C. E.ON Energie România S.A. în contradictoriu cu pârâtul Evu Costică având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 206,89 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei cu privire la suma 12,72 reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 150 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Definitivează onorariul de curator stabilit prin încheierea din data de 16.05.2014, pentru curatorul av. Ardei Gheorghe, la suma de 100 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.01.2015.
Hotarare 642/2015 din 30.01.2015Amână pronunţarea la 30.01.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2015acordă termen la 23.01.2015, faţă de lipsa relaţiilor solicitate reclamantei. Se va reveni cu citarea reclamantei cu menţiunea să precizeze cauza diferenţelor dintre cuantumurile solicitate prin cererea de chemare în judecată cu titlul de contravaloare facturi neîncasate şi penalităţi de întârziere (690,69 lei, respectiv 47,14 lei) şi cuantumurile totale indicate în anexele la cererea de chemare în judecată reprezentate de Situaţia facturilor neîncasate la data de 16.12.2013 şi Centralizator calcul penalităţi la data de 16.12.2013 (716,41 lei respectiv 52,38 lei), sub sancţiunea suspendării.
Incheiere de sedinta din 28.11.2014ACORDĂ TERMEN LA 28.11.2014, pentru a se depune precizări de către reclamanta referitoare la diferenţele dintre cuantumurile solicitate prin cererea de chemare în judecată cu titlul de contravaloare facturi neîncasate şi penalităţi de întârziere (690,69 lei respectiv 47,14 lei) şi cuantumurile totale indicate în anexele la cererea de chemare în judecată reprezentate de Situaţia facturilor neîncasate la data de 16.12.2013 şi Centralizator calcul penalităţi la data de 16.12.2013 (716,41 lei respectiv 52,38 lei).
Incheiere de sedinta din 31.10.2014În baza art. 400 C.pr.civ. repune cauza pe rol pentru suplimentare probatoriu. Fixează termen de judecată la data de 31.10.2014 pentru când se vor cita părţile. Reclamanta se va cita cu menţiunea să precizeze temeiul legal în baza căruia se solicită taxa Radio/TV şi în sarcina cui revine plata acestei taxe, dovada achitării sumei de 85,99 lei aferente facturii nr. 826688734/16.09.2010 şi a datei la care a fost achitată această sumă, dovada achitării penalităţilor de întârziere în cuantum total de 98,4 lei aferente facturilor nr. 826688734/16.09.2010 şi nr. 827065105/30.11.2010 şi a datei la care au fost achitate aceste penalităţi, să depună la dosar factura nr. 120002476342/31.10.2013. Se va cita pârâtul prin publicitate respectiv la uşa instanţei, pe portalul instanţei, la ultimul domiciliu cunoscut şi prin curator av. Ardei Gheorghe. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.09.2014.
Incheiere de sedinta din 26.09.2014Amână pronunţarea la data de 26.09.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2014T 12.09.2014
Incheiere de sedinta din 27.06.2014T 27.06.2014 Pentru a se cita pârâtul prin publicitate, respectiv prin afişare la uşa instanţei, pe portalul instanţei si prin afişare la ultimul domiciliu cunoscut,
Incheiere de sedinta din 06.06.2014T 06.06.2014
Incheiere de sedinta din 16.05.2014