B***** I**** A*****
PetentC******* N******** D* A********* Ş* D****** N******** D** R****** S* C****** D* S***** T****** R****** Ş* I********** C******
IntimatÎn temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. 3, alin. 4 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă republicat, Dispune anularea plângerii contravenţionale formulată de petentul B***** I**** A*****, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ŞI INFORMATICĂ – CESTRIN BUCUREŞTI, pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind completarea plângerii de către petent, respectiv acesta: nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenţionale dovezile pe care se sprijină afirmaţiile sale şi nu a ataşat plângerii dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei, datorată potrivit dispoziţiilor art. 19 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ numărul 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru. Cu drept pentru petent de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2014.
Incheiere finala dezinvestire din 17.10.2014