F***** V*****
Contestator CondamnatÎn baza art. 425 ind.1 alin.7 pct. 2 lit. a C.p.p., Admite contestaţia formulată de contestatorul FĂLCEA VASILE împotriva sentinţei penale nr. 2219/10.09.2014 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 10885/225/2014. Desfiinţează această sentinţă şi rejudecând: Admite cererea, privind liberarea condiţionată a condamnatului FĂLCEA VASILE. Dispune punerea în libertate condiţionată a contestatorului – condamnat FĂLCEA VASILE, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1967/2010, emis de Judecătoria Dr. Tr. Severin în baza sentinţei penale nr.1918/2009, dacă nu se află sub puterea altui mandat de arestare preventivă sau de executare a unei pedepse privative de libertate, după caz. În baza art. 275 alin.3 C.p.p., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 50 lei, reprezentând 1/2 din onorariul apărătorului Ghidan Daniela, desemnat din oficiu pentru contestator, conform delegaţiei nr.4424/16.10.2014, emisă de Baroul Mehedinţi. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi 20.10.2014, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 679/2014 din 20.10.2014