T********* E**** - d*******
ReclamantT********* R*****
ReclamantT********* I**** A******
ReclamantM********* J********
PârâtT********* V*****
PârâtDosar nr. 1089/241/2014 HOTĂRĂŞTE Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul ORAŞUL HOREZU, ca neîntemeiată. Admite excepţia invocată de pârâtul ORAŞUL HOREZU privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantelor. Respinge cererea formulată de reclamantele TINTORESCU ELENA, T********* R***** şi TINTORESCU IRINA - ADRIANA, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERULUI JUSTI?IEI, TRIBUNALUL VÂLCEA şi ORAŞUL HOREZU , ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. Respinge cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul VEŞTEMEANU MARCEL-VASILE . Respinge ca neîntemeiate cererile reclamantelor şi a intervenientului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Horezu. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 25.05.2022. Preşedinte,
Hotarare 434/2022 din 25.05.2022Amână pronun?area la data de 25 mai 2022 .
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2022Amână pronun?area la data de 18 mai 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.05.2022Amână cauza pentru a se lua cuno?tin?ă de expertiză .
Incheiere de sedinta din 23.03.2022Admite cererea de amânare formulată expertul tehnic desemnat în cauză în vederea depunerii raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 23.03.2022 pentru când se ia legătura telefonic cu expertul şi i se comunică noul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 26.01.2022Amână cauza pentru lipsa expertiză .
Incheiere de sedinta din 10.11.2021Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 08.09.2021Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 05.05.2021Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 15.03.2021Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 25.01.2021Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 02.11.2020Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 14.09.2020Având în vedere accesul la sala de judecată se impune preschimbarea termenului de judecată din data de 7 septembrie 2020 la data de 14 septembrie 2020, pentru când se vor cita toate părţile .
Amână cauza pentru lipsă de procedură cu reclamantele şi pentru lipsa expertizei . Având în vedere accesul la sala de judecată se impune preschimbarea termenului de judecată din data de 7 septembrie 2020 la data de 14 septembrie 2020, pentru când se vor cita toate părţile .
Incheiere de sedinta din 25.05.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.42 alin.6 din Decretul nr.195 din data de 16.03.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, raportat la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă. Potrivit art. 42 alin. 8 din Decretul nr. 195/16.03.2020 judecarea prezentului dosar se va relua din oficiu urmând ca în termenul de 10 zile de la încetarea stării de urgentă instanţa de judecată să ia masuri pentru fixarea termenelor de judecată si citarea părţilor” .
Incheiere suspendare din 06.04.2020Pentru continuitatea completului acorda termen de judecata la data de 6 aprilie 2020 .
Incheiere de sedinta din 24.02.2020Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 16.12.2019Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 28.10.2019Amână cauza pentru lipsa expertizei.
Incheiere de sedinta din 30.09.2019Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 24.06.2019Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 03.06.2019Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 06.05.2019Amână cauza pentru lipsa expertizei .
Incheiere de sedinta din 22.04.2019Având în vedere că, potrivit Deciziei Preşedintelui instanţei nr.3/07.02.2019, dosarul a fost repartizat la completul C.1 C, se va amâna prezenta cauză şi se va stabili termen de judecată la data de 22 aprilie 2019 la Completul C.1 C şi va menţine dispoziţiile stabilite de instanţă prin încheierea anterioară, respectiv se va reveni cu adresă către expert Iordache Daniel, cu solicitarea de a efectua raportul de expertiză si de a-l depune cu 10 zile înainte de termenul de judecată stabilit.
Incheiere de sedinta din 15.03.2019Amână cauza faţă de lipsa raportuli de experiză.
Incheiere de sedinta din 25.01.2019Având în vedere lipsa preşedintelui completului C3 pentru respectarea principiului continuităţii , va amâna cauza când se vor menţine dispoziţiile anterioare .
Incheiere de sedinta din 07.12.2018Amână cauza faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 26.10.2018Amînă cauza pentru a se reveni cu adresă către expert, cu avertisment amendă.
Incheiere de sedinta din 07.09.2018În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată titular ,amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 18.05.2018amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.03.2018Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.01.2018amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 20.10.2017AMÂNĂ CAUZA. PRESCHIMBĂ TERMENUL DE JUDECATĂ.
Incheiere de sedinta din 07.09.2017Având în vedere absenţa preşedintelui completului titular , pentru respectarea principiului continuităţii , va amâna cauza pentru când , Se va reveni cu adresă către expertul Iordache Daniel , cu solicitarea de a depune raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017Amână cauza la 18 mai 2017, pentru a se efectua expertiza dispusă.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017Amână cauza la 16 februarie 2017, pentru a se efectua expertiza dispusă.
Incheiere de sedinta din 24.11.2016Amână cauza la 24 noiembrie 2016, întrucât prin Hotărârea nr.4/9.09.2016 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Horezu, s-a hotărât ca, începând cu data de 12 septembrie 2016 şi până la dispoziţii contrare, să se alăture protestului organizat la nivel naţional de către instanţele judecătoreşti, constând în suspendarea activităţii judecătoreşti şi soluţionarea numai a cauzelor de tip urgent.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Amână cauza la 29 septembrie 2016, pentru a se efectua expertiza dispusă.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Amână cauza la 16 iunie 2016, pentru a se efectua expertiza dispusă.
Incheiere de sedinta din 28.04.2016Amână cauza la 28 aprilie 2016, pentru a se efectua expertiza dispusă.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Amână cauza la 10 martie 2016, pentru a se efectua expertiza dispusă.
Incheiere de sedinta din 14.01.2016Amână cauza la 14 ianuarie 2016, pentru a se face dovada achitării onorariului provizoriu expert şi pentru a se depune la dosar, în scsris, obiectivele expertizei.
Incheiere de sedinta din 26.11.2015Amână cauza la 26 noiembrie 2015, pentru a se comunica pârâţilor copie de pe cererea intervenientului, urmând ca aceştia să-şi expună punctul de vedere cu privire la aceasta.
Incheiere de sedinta din 24.09.2015Amână cauza la 24.09.2015 pentru ca intervenientul să achite taxa de timbru şi va propune probe
Incheiere de sedinta din 25.06.2015Amână cauza la 25.06.2015, fiind procedura -prin afişare cu intervenientul
Incheiere de sedinta din 16.04.2015Amână cauza la 16 aprilie 2015, pentru a se comunica pârâţilor , copii de pe cererea de intervenţie în interes propriu.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015