M****** L*******
ReclamantB******* O***
PârâtP****** I****
PârâtP****** I***** P* n***** m********* d**********
PârâtAdmite cererea petentei M****** L*******, privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 8280/15.11.1994 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 1921/1993. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul acestei sentinţe, în sensul că în dispozitiv, se va trece în mod corect „Atribuie pârâtei B******* O*** suprafaţa de 4537 mp teren în vatră sat Drăgoieşti de 680800 lei – identic cu parcela C, D’, N’, N, M, Q şi …” în loc de „Atribuie pârâtei B******* O*** suprafaţa de 4537 mp teren în vatră sat Drăgoieşti de 680800 lei – identic cu parcela C, D’,P, N’, N, M, Q şi …”, cum în mod greşit s-a menţionat. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 8280/15.11.1994 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 1921/1993 şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.11.2014.
Incheiere finala dezinvestire din 11.11.2014Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 11 noiembrie 2014 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 21.10.2014