N****** C*****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi, în consecinţă: În baza art. 234 şi urm. Cod proc. pen., prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpatului N****** C*****, fără antecedente penale, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/U/08.01.2014 emis de Tribunalul Vaslui în baza încheierii nr. 2 din 08.01.2014, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de dispoziţiile art. 174, 175 lit. « i » Cod penal 1969 ( infracţiune prev. de art. 188 Cod penal), pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, pe o perioadă de încă 30 zile, începând de la 07.04.2014 şi până la data de 06.05.2014, inclusiv. În temeiul prevederilor art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu (delegaţie nr.159 din 01.04.2014 emisă de Baroul Vaslui pentru d-ra avocat Giorgiana Bărbieru) va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 01.04. 2014, ora 15.30.
Incheiere masuri preventive faza de UP 14/2014 din 01.04.2014