S****** C****** M*****
PetentÎn baza art.595 alin.2 ncpp. coroborat cu art. 597 ncpp, admite contestaţia la executare formulată conf. art. 598 lit.d ncpp de persoana condamnată petent, respectiv cererea de aplicare a legii penale mai favorabile. Constată intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul de 11(unusprezece) luni închisoare cu suspendare sub supraveghere conf. art. 86/1 si art.86/2 vcp. pe durata unui termen de încercare de 5 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 16/27.08.2012, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj în dos. nr. 1/752/2012, definitivă prin dec. nr.46/18.12.2012 pronunţată de Curtea Militară de Apel care a admis recursul inculpatului şi a casat în parte hotărârea atacată, pentru infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art.250 alin.3 vcp cu aplic. art. 75 alin.1 lit.a vcp, art.74 cp şi art.80 vcp. În baza art. 6 alin. (1) n.c.pen. rap. la art.16 din legea nr. 287/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr.286/2009 privind Codul penal, reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art.296 alin.2 ncp, de la 11 (unusprezece) luni la 8 (opt) luni închisoare, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere conf. art. 86/1, art.86/2 vcp. pe durata termenului de încercare de 5 ani şi cu respectarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin hotărâre conf. art. 86/3 vcp, precum şi cu aplicarea art. 86/4, art.71 alin.2 vcp rap. la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b vcp, cu aplic. art. 71 alin. 5 vcp. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 500 (cinci sute) lei ron rămân în sarcina acestuia. Executorie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 mai 2014.
Hotarare 17/2014 din 16.05.2014Amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii pentru data de 16.05.2014, ora 12.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2014citarea petentului in vederea sustinerii contestatiei la executare
Incheiere de sedinta din 01.04.2014