D****** D** T*****
InculpatV****** E********
Parte civilăV****** M*****
Parte civilăV****** M*****
Parte civilăV****** I**** D*****
Parte civilăÎn temeiul art. 278 CPP, admite sesizarea formulată de inculpat şi în consecinţă dispune, îndreptarea erorii materiale din cuprinsul s.p nr. 2794/08.07.2014 pronunţată în dosarul nr. 11065/325/3014 al Judecătoriei Timişoara, în sensul că ultimul alineat va avea conţinutul „Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.07.2014” Se menţin neschimbate, în rest, dispoziţiile minutei. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.07.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.07.2014În temeiul art. 178 alin. 2 CP din 1969, cu aplicarea art. 5 CP, cu aplicarea art. 396 alin. 10 CPP, condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă În temeiul art.71 CP din 1969, cu aplicarea art. 5 CP, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) CP din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 CP din 1969 cu aplicarea art. 5 CP, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, în condiţiile art. 82 CP din 1969. În temeiul art. 71 alin. 5 CP din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 404 CPP pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 CP din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În baza art. 19, art. 25 şi 397 alin.1 CPP, art. 86 CPP, raportat la art. 1349 şi art. 1391 Cod civil, art. 49 alin.1 şi art.50 alin.1 din Legea nr.136/1995, admite in parte acţiunea civilă formulată de părţile civile şi obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile (n. în 12.06.1949) suma de 25.000 de euro, părţii civile V.E suma de 25.000 de euro, părţii civile (n. în 31.07.1975) suma de 10.000 de euro, părţii civile V.I.D suma de 5.000 de euro şi părţii civile B.F suma de 5000 de euro cu titlu de daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acesteia în Sistemul Na?ional de Date Genetice Judiciare, cu îndeplinirea obliga?iei de informare prevăzută de art. 5 alin. 5 al Legii nr. 76/2008. În temeiul art. 276 alin. 1, 2 şi 4 CPP, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 6000 de lei reprezentând onorariul de avocat plătit de părţile civile în faza de urmărire penală şi 4000 de lei reprezentând onorariu de avocat plătit de părţile civile în faza de judecată. În temeiul art. 274 alin. 1 şi 3 CPP, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 500 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.06.2014.
Hotarare 2794/2014 din 08.07.2014Amână pronunţarea la 08.07.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2014Ia act de completarea constituirii de parte civilă a persoanelor vătămate cheltuieli cu suma de 20.117,73 lei, reprezentând cheltuieli de judecată pentru faza de urmărire penală cât şi pentru faza de judecată. Pune în vedere părţii civile V****** E******** prin apărător ales să se conformeze celor consemnate în considerentele încheierii de şedinţă. Amână judecarea cauzei la 01.07.2014 Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.06.2014
Incheiere de sedinta din 24.06.2014Ia act de constituirea de parte civilă a persoanelor vătămate Încuviinţează proba testimonială în dovedirea laturii civile a prezentei cauze penale. Citarea martorilor pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 24.06.2014, ora 12.00. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.06.2014
Incheiere de sedinta din 03.06.2014Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de părţile civile prin apărător ales Amână judecarea cauzei la data de 03.06. 2014. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.05.2014.
Incheiere de sedinta din 22.05.2014În temeiul art. 346 alin. 2 CPP constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 559/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind pe inculpatul D****** D** T*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.192 al.2 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, precum şi începerea judecăţii în cauză. Stabileşte termen la data de 22.05.2014, ora 09:00, sala 278, C3P, pentru când: - se citează inculpatul şi părţile civile; - se emite adresă pentru comunicarea cazierului inculpatului; Comunicarea prezentei încheieri procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 30.04.2014.
Incheiere camera preliminara din 30.04.2014