R***** I*****
Parte civilăL**** D***** C*****
InculpatL**** D***** C*****
InculpatH***** V***
Parte vătămatăT********* C*******
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul L**** D***** C*****, la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod proc.pen. (fapta penală din 16/17.08.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod pen. rap. la art. 68 alin. 1 lit. b Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Condamnă pe inculpatul L**** D***** C*****, cu aceleaşi date de identificare, la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod proc.pen. (fapta penală din 19.08.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod pen. rap. la art. 68 alin. 1 lit. b Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Condamnă pe inculpatul L**** D***** C*****, cu aceleaşi date de identificare, la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod penal, cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod proc.pen. (fapta penală din 21.08.2014). În temeiul art. 67 alin. 1 Cod pen. rap. la art. 68 alin. 1 lit. b Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 38 alin. 1 Cod pen., art. 39 alin. 1 lit. b) Cod pen. contope?te pedepsele de 1 an şi 4 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adăugă un spor de 10 luni şi 20 de zile reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 şi alin. 3 lit. a Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen. cu referire la art. 45 alin. 1 şi alin. 3 lit. a Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen., anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 Cod pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 Cod pen. stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani (patru ani) care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod pen. obligă inculpatul L**** D***** C***** la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 Cod pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul L**** D***** C***** are obligaţia să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Iaşi. În temeiul art. 93 alin. 3 Cod pen. stabileşte ca inculpatul L**** D***** C***** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod proc. pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Consiliul Local Ia?i - S.C. Servicii Publice S.A., cu sectoarele din subordine: Cimitirele: ”Eternitate”, ”Sf. Petru ?i Pavel”, ”Buna Vestire”, ”Sf. Treime”, ”Sf. Vasile”, parcuri ?i grădini publice, sera ”Moara de Vânt”, pepiniera ”Tudor Neculai” sau în cadrul Primăriei comunei Erbiceni. În temeiul art. 93 alin. 5 Cod pen. inculpatului i se atrage aten?ia că trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod proc. pen. cu referire la art. 91 alin. 4 Cod pen. şi art. 96 Cod pen., atrage atenţia inculpatului L**** D***** C***** că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea- credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, sau dacă până la expirarea termenului de supraveghere, nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, precum şi că dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşe?te o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 241 alin. 1 lit. b Cod proc.pen. şi art. 399 alin. 1 Cod proc.pen. constată încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul L**** D***** C***** prin încheierea 30/AUP/21.08.2014, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10486/314/2014. În temeiul art. 399 alin. 3 lit. b Cod proc.pen. raportat la art. 399 alin. 1 Cod proc.pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului L**** D***** C***** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 30/AUP din 21.08.2014 al Judecătoriei Suceava, emis în baza încheierii nr. 30/AUP din 21.08.2014 în dosarul nr. 10486/314/2014, dacă inculpatul nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză. Constată că inculpatul L**** D***** C***** a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză începând cu data de 21.08.2014 la zi. În temeiul art. 19 Cod proc. pen., art. 25 alin. 1 Cod proc. pen. şi art. 397 alin. 1 Cod proc. pen. ia act că persoanele vătămate H***** V*** şi T********* C******* nu s- au constituit părţi civile. În temeiul art. 19 Cod proc. pen., art. 25 alin. 1 Cod proc. pen. şi art. 397 alin. 1 Cod proc. pen. cu referire la art. 1357 Cod Civil admite acţiunea civilă a părţii civile R***** I***** şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 800 de lei. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f) Cod proc.pen. rap. la art. 162 alin. 4 Cod proc. pen. dispune restituirea către inculpat, a următoarelor bunuri: telefon mobil Nokia 101 carcasă gri cu neagră IMEI 359768/04/188102/9 cu cartelă COSMOTE 8940030213618607235, telefon mobil NOKIA NAVIGATOR 6210, culoare gri cu negru IMEI 352914/02/178145/1 fără cartelă SIM, lanternă de cap, lanternă de culoare gri, adaptor tip mufă, perechi mănuşă chirurgicale de culoare albă, conform dovezii seria H nr. 0005348, f. 136 ds. up. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f) Cod proc.pen. rap. la art. 162 alin. 5 Cod proc. pen. dispune restituirea către Alexanovici Maria a următoarelor bunuri: telefon mobil marca Nokia 113 culoare neagră seria IMEI 355937/05/103651/9 cu cartelă Orange seria 1208050378450P05G9, telefon mobil Nokia 2220 S culoare gri cu negru IMEI 356991/04/088348/0 cu cartelă WIND seria 8939883345000262768, conform dovezii seria H nr. 0005348, f. 136 ds. up. şi pune în vedere acesteia să le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei. În temeiul art. 398 Cod proc.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod proc.pen., obligă pe inculpatul L**** D***** C***** la plata către stat a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 900 lei din cursul urmăririi penale. În temeiul art. 398 Cod proc.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod proc. pen. onorariul apărătorului din oficiu din faza judecăţii Bocşa Vasile în cuantum de 200 lei conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2309/ 11.09.2014, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. În temeiul art. 398 Cod proc.pen. rap. la art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod proc. pen. onorariile apărătorilor din oficiu din faza urmăririi penale Ureche Viorica în cuantum de 200 lei conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2133/ 21.08.2014, Lupaescu Micsandra în cuantum de 200 lei conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2155/ 26.08.2014, Grădinariu Aida în cuantum de 200 lei conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2284/ 09.09.2014 rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Public în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2014.
Hotarare 407/2014 din 28.10.2014În temeiul art. 391 alin.1 şi 3 C.p.p. deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 28.10.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.10.2014.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014În temeiul art. 362 alin. 2 C.proc.pen. raportat la art. 208 alin. 2 şi 3 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 30/AUP/21.08.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10486/314/2014, menţinută prin încheierea din data de 15.09.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 11080/314/2014, faţă de inculpatul L**** D***** C*****, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat, fapte prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 208 alin. 2 şi 3 C.proc.pen. raportat la art. 207 alin. 4 C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul L**** D***** C*****. În temeiul art. 362 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 242 alin. 1 C.proc.pen. respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 362 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.proc.pen. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014, ora 15.45.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 10.10.2014În temeiul art. 346 alin. 2 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4411/P/2014 din data 09.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul L**** D***** C*****, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat, fapte prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul L**** D***** C***** şi fixează termen de judecată în data de 22.10.2014, complet C20, pentru când se citează inculpatul, se citează partea civilă, se citează persoanele vătămate, se solicită fişa de cazier judiciar a inculpatului de la IPJ Iaşi, se anunţă apărătorul din oficiu al inculpatului. În baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului L**** D***** C*****. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.10.2014.
Incheiere camera preliminara din 08.10.2014În temeiul art. 348 N.C.p.p. rap. la art. 207 N.C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 30/AUP/21.08.2014 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10486/314/2014 faţă de inculpatul L**** D***** C*****, în prezent aflat în Arestul IPJ Suceava, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat, fapte prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal raportat la art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 207 alin. 4 N.C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul L**** D***** C*****. În temeiul art. 348 alin. 1 N.C.p.p. rap. la art. 242 alin. 1 N.C.p.p. respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 348 alin. 1 N.C.p.p. rap. la art. 242 alin. 2 N.C.p.p. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. În temeiul art. 348 alin. 1 N.C.p.p. rap. la art. 242 alin. 2 N.C.p.p. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpat, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 N.C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, astăzi, 15 septembrie 2014, ora 15.30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 15.09.2014