B*** L***** G*******
InculpatÎn baza art. 5 noul cod penal reţine ca lege penală mai favorabilă OUG 195/2002 , vechiul cod penal şi în consecinţă: În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art. 76 lit. e cod penal din 1969, art. 396 alin. 10 cod proc. penală şi art. 5 noul cod penal condamnă pe inculpatul B. L. G. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, la pedeapsa de: - 4 luni închisoare În baza art. 71 cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 noul cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal din 1969 pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 noul cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal din 1969, respectiv 2 ani şi 4 luni termen de încercare. Învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal din 1969. În baza art. 71 alin. 5 cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 noul cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 274 alin. 1 cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Hotarare 1738/2014 din 18.12.2014amână pronuntarea in cauza la data de 18.12.2014, sala 65, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 09.12.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1660/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare privind pe inculpatul B.L.G.
Incheiere camera preliminara 220/2014 din 21.11.2014