P**** M****
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** I****
Intimat PârâtRespinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.10.2014.
Hotarare 1305/2014 din 03.10.2014Curtea în temeiul prev. de art.479 al. (2) rap. la dispoziţiile prev. de art.478 alin.(2) din Codul de procedură civilă, ţinând cont şi de dispoziţiile prev. de art.255 ale aceluiaşi cod, apreciază necesară completarea probatoriului administrat în faţa primei instanţe, şi, în acest sens, urmează a se solicita, prin adresă, intimatei-pârâte C*** J******** D* P***** I**** de a depune la dosarul cauzei o imagine de plată a drepturilor de pensie achitate apelantului-reclamant P**** M**** pentru perioada: mai 2014 – până în prezent, de asemenea, să precizeze care este punctajul mediu anual în funcţie de care s-au calculat drepturile acestuia începând cu luna mai 2014. Faţă de aceste considerente, urmează a amâna judecata pricinii.
Incheiere de sedinta din 05.09.2014