P******** D* P* L**** J********** P*******
ApelantA******** M***** A********
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** P******* împotriva sentinţei penale nr.2008/23.06.2014 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, pe care o desfiinţează în parte şi în consecinţă: Constată că pedeapsa cea mai grea, rezultată din contopirea pedepselor, conform art.33 şi 34 Cod penal anterior, stabilite pentru infracţiunile prevăzute de art.87 alin.1 şi art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002, săvârşite de inculpatul A******** M***** A******** este de 2 ani şi 6 luni închisoare şi nu de 1 an şi 6 luni închisoare. Majorează termenul de încercare de la 3 ani şi 6 luni la 4 ani şi 6 luni. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul inculpat, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.10.2014.
Hotarare 1059/2014 din 31.10.2014