Dosar 11206/182/2014 din 27.10.2014

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11206/182/2014
Data dosar:
27.10.2014
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată şi ulterior precizată de reclamantul HEREŞ IOAN, în contradictoriu cu pârâtele S.C. ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A. şi S.C. ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A. - SUCURSALA BAIA MARE, şi intervenientul forţat R***** N***, având ca obiect pretenţii. Obligă pe pârâte să plătească reclamantului suma de 20.754,93 lei, cu titlu de despăgubire, la care se adaugă o penalizare de 0,2%/zi de întârziere, începând cu data de 20 august 2014. Obligă pe pârâte să plătească reclamantului suma de 1.190,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată astăzi, 12 iunie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 6562/2019 din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 05.06.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 12.06.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.06.2019
  • Sedinta din data de 29.05.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 05.06.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.05.2019
  • Sedinta din data de 22.05.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 29.05.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2019
  • Sedinta din data de 15.05.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 22.05.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.05.2019
  • Sedinta din data de 07.05.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 15.05.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.05.2019
  • Sedinta din data de 23.04.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 07.05.2019

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2019
  • Sedinta din data de 16.04.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 23.04.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2019
  • Sedinta din data de 05.02.2019 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    termen acordat pentru dezbaterea fondului cauzei

    Incheiere de sedinta din 05.02.2019
  • Sedinta din data de 21.12.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    Respinge eccepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către reclamant. Fixează termen de judecată la data de 05.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 21.12.2018
  • Sedinta din data de 18.12.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la data de 21 decembrie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2018
  • Sedinta din data de 07.12.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la data de 18 decembrie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2018
  • Sedinta din data de 27.11.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la 7 decembrie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2018
  • Sedinta din data de 20.11.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea pt. data de 27.11.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2018
  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la data de 20 noiembrie 2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 06.11.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână pronunţarea

    Amânat pronunţarea la 13 noiembrie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2018
  • Sedinta din data de 04.09.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    Se va repeta procedura de citare a intervenientului forţat.

    Incheiere de sedinta din 04.09.2018
  • Sedinta din data de 17.04.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    studiul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei

    Incheiere de sedinta din 17.04.2018
  • Sedinta din data de 06.03.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată în cauză pentru a da posibilitate pârâtului să-şi exprime poziţia procesuală cu privire la notele de şedinţă ce i-au fost comunicate la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2018
  • Sedinta din data de 16.01.2018 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    Prorogă discutarea excepţiei puterii de lucru judecat şi a cererii vizând acvirarea dosarului nr. 11250/182/2014 ulterior motivării de către reclamant a excepţiei puterii de lucru judecat.

    Incheiere de sedinta din 16.01.2018
  • Sedinta din data de 21.11.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea prin care pârâta S* A************* A******** S* B******** solicită acordarea unui nou termen de judecată în cauză.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2017
  • Sedinta din data de 17.10.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    cerere de amânare

    Incheiere de sedinta din 17.10.2017
  • Sedinta din data de 11.07.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pt. a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 11.07.2017
  • Sedinta din data de 16.05.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    Completarea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 16.05.2017
  • Sedinta din data de 21.02.2017 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    cerere de amânare

    Incheiere de sedinta din 21.02.2017
  • Sedinta din data de 13.12.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea notelor de şedinţă.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2016
  • Sedinta din data de 04.10.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    studiul înscrisurilor depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 04.10.2016
  • Sedinta din data de 27.06.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pt. studiul raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 27.06.2016
  • Sedinta din data de 18.04.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    administrarea probei cu expertiza tehnică auto

    Incheiere de sedinta din 18.04.2016
  • Sedinta din data de 01.02.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    se citează martorul cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 01.02.2016
  • Sedinta din data de 16.11.2015 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    cerere de amânare

    Incheiere de sedinta din 16.11.2015
  • Sedinta din data de 21.09.2015 la ora 13:00

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    se citează martorul cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 21.09.2015
  • Sedinta din data de 15.06.2015 la ora 14:00

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    SE CITEAZĂ MARTORUL CU MANDAT DE ADUCERE

    Incheiere de sedinta din 15.06.2015
  • Sedinta din data de 18.05.2015 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    administrarea probei cu martori şi a probei cu interogatoriul intervenientului forţat

    Incheiere de sedinta din 18.05.2015
  • Sedinta din data de 06.04.2015 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    lipsă procedură

    Incheiere de sedinta din 06.04.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD