M**** M***** C******
InculpatÎn baza art. 336, al.1, C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396, al.10 C. pr. pen. precum şi art. 75, al. 2, lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul MMC, la pedeapsa închisorii de 5 luni, pentru săvârşirea la data de 19.01.2014 a unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge. În baza art. 67 raportat la art. 66, al. 1, lit. a), b), C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65, al. 1, raportat la art. 66, al. 1, lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani care se va socoti de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri: a) se va prezenta la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) va comunica schimbarea locului de muncă; e) va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) nu va părăsi teritoriul României fără acordul instanţei. g) inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Voineşti sau a Şcolii Voineşti. În baza art. 404, al.2, C. pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse, în acest caz urmând a executa în mod efectiv pedeapsa. În baza art. 274, al.1, C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgovişte. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.02.2015.
Hotarare 51/2015 din 12.02.2015În baza art. 346, al.2, C. pr. pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 736/P/2014 din data de 04.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, privind pe inculpatul MMC, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336, al.1, C. pen. Dispune începerea judecăţii în cauză şi fixează termen la data de 12.02.2015, în şedinţă publică, la Completul 5 penal, ora 8,30, sala 5. Dispune citarea inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 15.12.2014.
Incheiere camera preliminara din 15.12.2014