Dosar 1124/59/2012** din 10.11.2014

obligare emitere act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1124/59/2012**
Data dosar:
10.11.2014
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
obligare emitere act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.05.2015 la ora 09:00

    Complet: RCA3i
  • Admitere recurs

    Admite recursul declarat de Comisa Naţională pentru Compensarea Imobilelor în contradictoriu cu intimata D******* A***** E****, împotriva sentinţei civile nr.3576/29 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.1124/59/2012**, având ca obiect obligarea la emiterea unui act administrativ. Modifică hotărârea atacată în sensul că, admiţând cererea reclamantei D******* A***** E****, obligă pârâta C****** N******** P***** C********** I********* să verifice existenţa dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate, să aprecieze cu privire la întinderea acestuia şi să evalueze despăgubirile cuvenite, conform celor cuprinse în dispoziţia Primarului Mun. Timişoara nr.1426/2005, precum şi să emită, după caz, decizia de compensare în puncte a acestora sau decizia de invalidare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 mai 2015.

    Hotarare 3079/2015 din 07.05.2015
  • Sedinta din data de 30.04.2015 la ora 09:00

    Complet: RCA3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 7 mai 2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.04.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD