S* M***** S****** C******** S**
DebitorÎnchide procedura insolvenţei împotriva debitorului . Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. Descarcă pe lichidatorul judiciar, de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitor şi averea sa, creditori, titulari de garanţii şi asociaţi. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov şi Oficiului Registrului Comerţului Ilfov de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru efectuarea menţiunii. Dispune plata onorariului şi a cheltuielilor de procedură efectuate de către lichidator. Definitivă şi executorie. Cu drept de a formula apel de la comunicare prin publicare în B.P.I. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.04.2015
Hotarare 1066/2015 din 02.04.2015Constatând că societatea debitoare figurează în evidenţele sale contabile cu ultimul bilanţ depus la 31.12.2007, iar la dosar nu se află acest bilanţ şi nici alt document contabil al acestei societăţi,( mai mult decât atât, lichidatorul depunând o serie de înscrisuri aparţinând altor societăţi comerciale!!!!!!filele 203-232), DISPUNE CA lichidatorul să se adreseze şi să solicite date şi înscrisuri şi de la orice entităţi, pentru date utile soluţionării cauzei, inclusiv de la următoarele organisme, care potrivit disp. art 255 alin 4 Cpc, art 297 Cpc,, art 300 Cpc- şi sub sancţ. aplicării disp art 187 alin 1 pnct 2 lit f) Cpc, urmează să le furnizeze, de urgenţă şi fără plată, în mod direct reclamantei , - organelor fiscale competente (ANAF; Direcţia Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov) pentru comunicarea următoarelor date şi înscrisuri: - să prezinte istoricul declaraţiilor depuse de debitoare în ultimii 7 ani ; -cele mai recente 6 deconturi de TVA (cele mai recente 6 declaraţii 300 depuse) şi minim cele mai recente 2 balanţe detaliate depuse de către debitoare la organele fiscale anterior datei deschiderii procedurii insolvenţei (din care să rezulte suma datorată fiecărui furnizor în parte şi denumirea furnizorului/ din care să rezulte suma datorată de fiecare client în parte şi denumirea clientului)- ; - cele mai recente 2 bilanţuri la care să fie ataşate toate documentele care le-au însoţit la momentul depunerii de către debitoare la organele fiscale anterior datei deschiderii procedurii insolvenţei , inclusiv balanţele care le-au însoţit şi contul de profit şi pierdere; -fişa sintetică, care să aibă în vedere şi situaţia financiară cel mai recent depusă de către debitoare la organele fiscale; - o listă a neconcordanţelor date de sistem la verificarea prin comparaţie a principalilor clienţi şi furnizori, potrivit declaraţiilor 300, 390 şi 394; - să indice dacă au fost efectuate controale cu privire la această societate debitoare şi în caz pozitiv să comunice actele de control efectuate, precum şi actele privind măsurile dispuse- în fotocopie; - lista cu toate conturile bancare pe care societatea le-a deţinut, precum şi lista cu toate conturile bancare pe care societatea încă le mai deţine; - situaţia debitelor cu care societatea figurează în evidenţele acestora precum şi identitatea persoanei/lor care au făcut raportări, pentru care se impune a fi efectuată separat cerere de creanţă în măsura în care nu a efectuat deja; ? ANAF, - Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare, pentru a ne comunica în 30 de zile lista cu toate conturile pe care societatea le-a deţinut, precum şi lista cu toate conturile pe care societatea încă le mai deţine; - instituţiilor bancare ce vor fi indicate de Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare, pentru comunicarea ? –de la data de 01 ianuarie 2011 şi până la data scrierii pe dispozitivul electronic), în format electronic (DVD/CD), în 2 exemplare, ce vor fi comunicate direct instanţei (un DVD/CD va fi ataşat la dosarul de fond, iar cel de-al II-lea va fi utilizat de reclamantă pentru identificarea operaţiunilor şi analizarea încrucişată cu situaţia plăţilor şi încasărilor evidenţiată în contabilitate, cu constatarea eventualelor neconcordanţe şi propunerea de măsuri adecvate: - lista conturilor cu care societatea a figurat sau încă mai figurează în evidenţe; - rulajele (extrasele de cont) desfăşurate anuale, cuprinzând fiecare operaţiune efectuată în parte, soldul contului după fiecare operaţiune în parte, şi totalizarea la sfârşitul fiecărui an a rulajelor debitoare cât şi a rulajelor creditoare cu indicarea soldului total final la sfârşit de an şi a soldului existent la începutul anului; - datele de identificare ale tuturor persoanelor împuternicite pe conturi; - în format EXCEL, extrase de cont pentru fiecare partener comercial , iar dacă suma partenerilor este de peste 20, doar a primilor 20 ca valoare, calculate pentru fiecare an calendaristic analizat (de plată sau de încasare), din care să rezulte valoarea totală rulată cu fiecare cu indicarea soldului total creditor sau debitor anual . - în format EXCEL, extrase de cont pentru fiecare împuternicit pe cont, pentru sumele creditoare precum şi pentru cele debitoare din care să rezulte valoarea totală rulată cu fiecare, cu indicarea soldului total creditor sau debitor anual . Acordă termen pentru continuarea procedurii la 02.04.2015, orele 14.00, cu citarea părţilor prin BPI şi la sediul social cu un exemplar după prezenta minută a încheierii de repunere pe rol. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.01.2015.
Incheiere de sedinta din 30.01.2015Amana pronuntarea cauzei la data de 30.01.2015. Pronuntata in sedinta publica, azi 27.01.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2015Admite cererea debitorului S* M***** S****** C******** S** prin lichidator TUDOR&ASOCIATII SPRL În temeiul art. 107 alin. 1 raportat la art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului. În temeiul art. 107 alin 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului. Constată că debitorul este dizolvat anterior formulării cererii introductive. Numeşte lichidator judiciar pe TUDOR&ASOCIATII SPRL. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 1.000 lei, fara TVA. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: • termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, • termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 25.11.2014 • termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 5.12.2014 • termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 22.12.2014 • data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor –12.12.2014 Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 109 alin. 1 raportat la art. 33 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura simplificată, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 35 raportat la art. 28 alin 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească un raport de activitate amănunţit, în sensul art. 59 din lege şi să-l depună la dosarul cauzei . În temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. In vederea fixarii termenului pentru continuarea procedurii, vazand Hotararea nr.20/2014 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Ilfov dispune inaintarea cauzei pentru repartizare ciclica Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere finala dezinvestire 656/2014 din 14.10.2014Faţă de dispoziţiile art. 96 ind. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti înaintează dosarul către primul complet învestit cu soluţionarea prezentei cereri. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.06.2014.
Incheiere de sedinta din 24.06.2014