B*** I***
InculpatÎn baza art. 386 al.1 Cod Proc. Pen raportat la art 5 Cod Penal dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 al.1 Cod Penal în infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 /l alcool pur în sânge prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002. Condamnă inculpatul B*** I*** - la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 390 al.10 CPP. În baza art. 12 al.1 din Legea nr. 187/2012 şi a art.71 alin. 2 Cod penal 1968 , aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a) teza a -II –a şi b) Cod penal 1968. În baza art. 81 Cod penal 1968, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal 1968. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1968 suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal 1968 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 274 al.1 CPP obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 250 lei . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.02.2015.
Hotarare 39/2015 din 09.02.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.113/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani privind pe inculpatul B*** I***, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 al.1 c.pen.Cu aplicarea art. 5 c.pen.a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul B*** I***. Stabileşte termen de judecată la data de 09.02 2015, ora 10.00, pentru când se va cita inculpatul. În temeiul art. 346 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen se comunică încheierea inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22 ianuarie 2015
Incheiere camera preliminara din 22.01.2015