P******** D* P* L**** J********** B*****
ApelantC**** E********
Apelant inculpatC**** N******
Apelant inculpatC**** M*****
Apelant InculpatA******** M****
Intimat Parte civilăDec.488/A/În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p. admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** B***** împotriva sentinţei penale nr. 337 din data de 22.10.2014, pronunţată de Judecătoria Buftea. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală nr. 337 din data de 22.10.2014, pronunţată de Judecătoria Buftea şi rejudecând: În baza art. 217 al.1 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 al.1 C.pen., condamnă pe inculpatul C**** M***** la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen. din 1969., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen. din 1969., pe durata pedepsei principale. În baza art.217 al.1 şi 4 C.pen. din 1969. cu aplicarea art. 5 al.1 C.pen., condamnă pe inculpatul C**** M***** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen. din 1969., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b C.pen. din 1969 pe durata pedepsei principale. În baza art.193 al.1 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 al.1 C.pen.,condamnă pe inculpatul C**** M***** la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b C.pen. din 1969., pe durata pedepsei principale. În baza art. 208 al.1 – art. 209 al. 1 lit. g şi i C.pen. din 1969 cu aplicarea art.5 al.1 C.pen,condamnă pe inculpatul C**** M***** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen. din 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen. din 1969, pe durata pedepsei principale. În baza art.192 al.1 şi 2 C.pen. din 1969 cu aplicarea art.5 al.1 C.pen. condamnă pe inculpatul C**** M***** la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen. din 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen. din 1969, pe durata pedepsei principale. În temeiul art. 33 al. 1 lit. a raportat la art. 34 al. 1 lit.b C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie inculpatului C**** M*****, şi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, inculpatul executand în final pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen. din 1969, pe durata pedepsei principale. In baza art. 109 alin.1 si 3 NCP obliga inculpatul C**** M***** la tratament medical corespunzator diagnosticului pus acestuia prin raportul de expertiza medico legala psihiatrica efectuat in cauza, pana la insanatosire sau pana la obtinerea unei ameliorari care sa inlature starea de pericol. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 337 din data de 22.10.2014, pronunţată de Judecătoria Buftea. În baza art. 421 pct.1 lit. a CPP. respinge, ca inadmisibile, apelurile declarate de apelanţii C**** E******** şi C**** N****** impotriva sentintei penale nr. 337 din data de 22.10.2014, pronunţată de Judecătoria Buftea. În baza art. 421 pct.1 lit. b CPP. respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat C**** M***** impotriva sentintei penale nr. 337 din data de 22.10.2014, pronunţată de Judecătoria Buftea În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe apelanta C**** E******** la plata sumei de 200 lei, reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare aferente soluţionării apelului declarat de Parchetul de pe langă Judecătoria Buftea răman în sarcina statului. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare aferente soluţionării apelului declarat de apelantul C**** N****** răman în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistenţa juridică a apelantului inculpat va fi avansat din fondurile MJ către Baroul Bucureşti. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.03.2015.
Hotarare 488/2015 din 25.03.2015TERMEN ACORDAT PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR PROPUSE.
Incheiere de sedinta din 11.03.2015În baza art. 68 alin 2 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnei judecător Tudor Georgiana. În baza art. 68 alin 2 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea de abţinere a domnului judecător Ghiţă Ciprian Alexandru. Dispune continuarea judecăţii de completul iniţial investit cu soluţionarea acestuia. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.02.2015.
Incheiere recuzare din 13.02.2015Înaintează cauza completului de judecată competent în vederea soluţionării cererii de recuzare formulată de apelantul-inculpat C**** M*****.
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Termen acordat pentru a fi citaţi C**** E******** şi C**** N******.
Incheiere de sedinta din 14.01.2015