P******** D* P* L**** J********** R****
ApelantP******** M*****
Intimat InculpatP******** M*****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** R****, împotriva sentinţei penale nr. 23/05 martie 2014 a Judecătoriei Rupea, pronunţată în dosarul nr. 1149/293/2013, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, sub aspectul temeiului condamnării şi rejudecând: În baza art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul P******** M***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul neînmatriculat. În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul P******** M***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. În baza art. 33 lit. b, 34 lit. b din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică în final inculpatului P******** M***** pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate privind aplicarea art. 81, 83, 71, 71 alin. 5 din vechiul Cod penal şi art. 274 din Codul de procedură penală. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă Pronunţată în şedinţa publică din 12 iunie 2014
Hotarare 314/2014 din 12.06.2014Amână pronunţarea la data de 12 iunie 2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2014Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru 23 mai 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2014