Dosar 11556/221/2014 din 26.11.2014

frauda la vot (art.387 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11556/221/2014
Data dosar:
26.11.2014
Instanta:
Judecătoria Deva
Departament:
Sectia Penala
Obiect:
frauda la vot (art.387 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.03.2015 la ora 11:00

    Complet: C5-F penal
  • Condamnare

    I. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 10 C.proc pen condamnă pe inculpatul C****** A***** C*********, , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, prev de art. 387 alin. 1 C.pen cu aplic art. 392 C.pen şi art. 5 C pen, la pedeapsa de 1550 lei amendă penală ( 155 zile amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei). În baza art. 67 alin. 2 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege pe o perioadă de 5 ani ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe potrivit art. 68 alin. 1 lit. a C.pen. II. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 10 C.proc pen condamnă pe inculpatul M******* N******, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, prev de art. 387 alin. 1 C.pen cu aplic art. 392 C.pen şi art. 5 C pen, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală( 150 zile amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei) .. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege pe o perioadă de 5 ani ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe potrivit art. 68 alin. 1 lit. a C.pen. III. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 10 C.proc pen condamnă pe inculpatul B**** A******** C****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, prev de art. 387 alin. 1 C.pen cu aplic art. 392 C.pen şi art. 5 C pen, la pedeapsa de 1500 de lei amendă penală( 150 zile amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei). În baza art. 67 alin. 2 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege pe o perioadă de 5 ani ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe potrivit art. 68 alin. 1 lit. a C.pen. IV. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 10 C.proc pen condamnă pe inculpatul C******** M****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, prev de art. 387 alin. 1 C.pen cu aplic art. 392 C.pen şi art. 5 C pen, la pedeapsa de 1450 lei amendă penală( 145 zile amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei). În baza art. 67 alin. 2 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege pe o perioadă de 5 ani ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe potrivit art. 68 alin. 1 lit. a C.pen. V. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 10 C.proc pen condamnă pe inculpatul G****** D**** N***, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, prev de art. 387 alin. 1 C.pen cu aplic art. 392 C.pen şi art. 5 C pen, la pedeapsa de 1400 lei amendă penală( 140 zile amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei). În baza art. 67 alin. 2 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege pe o perioadă de 5 ani ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe potrivit art. 68 alin. 1 lit. a C.pen. VI. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 10 C.proc pen condamnă pe inculpatul GĂLDEAN LUMINIŢA OLIVIA, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, prev de art. 387 alin. 1 C.pen cu aplic art. 392 C.pen şi art. 5 C pen, la pedeapsa de 1550 lei închisoare( 155 zile amendă, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei).. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege pe o perioadă de 5 ani ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe potrivit art. 68 alin. 1 lit. a C.pen. Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 63 C.pen., potrivit cărora dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 256 C.proc.pen. dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor în sensul anulării menţiunilor din listele electorale suplimentare, care atestă votul multiplu al inculpaţilor, după cum urmează: Inculpatul C****** A***** C*********, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 66 Hunedoara, poziţia 24, pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 74 Hunedoara, poziţia 12/pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr.76 Hunedoara, poziţia 10, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 79 Hunedoara, poziţia 7/ pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 84 Hunedoara, poziţia 11/ pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 94 Hunedoara, poziţia 6, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 97 Hunedoara, poziţia 11/ pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 98 Hunedoara, poziţia 9/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 103 Pestişu Mare, poziţia 22/ pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 122 Orăştie, poziţia 68/pag. 4, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 126 Orăştie, poziţia 39/pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 188 Călan, poziţia 17/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 189 Călan, poziţia 9/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 210 Haţeg, poziţia 65/ pag. 5, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 211 Haţeg, poziţia 25/ pag. 2. Inculpatul Musteaţă Neculai, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 66 Hunedoara, poziţia 22/ pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 75 Hunedoara, poziţia 7/ pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr.76 Hunedoara, poziţia 9, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr.79 Hunedoara, poziţia 4/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 84 Hunedoara, poziţia 10/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 95 Hunedoara, poziţia 10/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 97 Hunedoara, poziţia 15/pag.1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 98 Hunedoara, poziţia 5/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 103 Pestişu Mare, poziţia 25/pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 122 Orăştie, poziţia 69/ pag. 4, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 188 Călan, poziţia 21/pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 210 Haţeg, poziţia 67/pag. 5, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 211 Haţeg, poziţia 30/pag. 2. Inculpatul B**** A******** C****, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 66 Hunedoara poziţia 25, pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 74 Hunedoara, poziţia 11/pag.2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr.76 Hunedoara, poziţia 11, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr.79 Hunedoara, poziţia 5, pag.1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 84 Hunedoara, poziţia 12, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 94 Hunedoara, poziţia 5, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 97 Hunedoara, poziţia 21, pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 98 Hunedoara, poziţia 8, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 103 Pestişu Mare, poziţia 20, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 122 Orăştie, poziţia 67, pag. 4, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 188 Călan, poziţia 16, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 210 Haţeg, poziţia 66, pag. 5, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 211 Haţeg, poziţia 24, pag. 2. Inculpatul C******** M****, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 66 Hunedoara, poziţia 23, pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr.74 Hunedoara, poziţia 10/pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr.79 Hunedoara, poziţia 6/ pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 82 Hunedoara, poziţia 7/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 94 Hunedoara, poziţia 4/ pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 97 Hunedoara, poziţia 4/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 98 Hunedoara, poziţia 6/pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 103 Pestişu Mare, poziţia 26/ pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 122 Orăştie, poziţia 22/pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 188 Călan, poziţia 23/ pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 210 Haţeg, poziţia 64/pag. 5, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 211 Haţeg, poziţia 31/pag. 2. Inculpatul G****** D**** N***, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 66 Hunedoara, poziţia 21, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 74 Hunedoara, poziţia 8, pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 79 Hunedoara, poziţia 2, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 84 Hunedoara, poziţia 7, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 94 Hunedoara, poziţia 2, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 97 Hunedoara, poziţia 12, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 98 Hunedoara, poziţia 3, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 103 Pestişu Mare, poziţia 21, pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 122 Orăştie, poziţia 66, pag. 4, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 210 Haţeg, poziţia 65, pag. 5, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 211 Haţeg, poziţia 23, pag. 2. Inculpata Găldean Luminiţa Olivia, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 66 Hunedoara, poziţia 20, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 74 Hunedoara, poziţia 9, pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 76 Hunedoara, poziţia 8, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr.79 Hunedoara, poziţia 1, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 84 Hunedoara, poziţia 8, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 94 Hunedoara, poziţia 3, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 97 Hunedoara, poziţia 14, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 98 Hunedoara, poziţia2, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 103 Pestişu Mare, poziţia 19, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 122 Orăştie, poziţia65, pag. 4, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 126 Orăştie, poziţia 38, pag. 2, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 188 Călan, poziţia 18, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 189 Călan, poziţia 10, pag. 1, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 210 Haţeg, poziţia 61, pag. 5, - pe lista suplimentară de la secţia de votare nr. 211 Haţeg, poziţia 22, pag. 2. În baza disp. art.162 alin. 3 C.p.p. cu aplic. art.132 alin. 1 şi 2 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr.387/22.09.2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, dispune dezataşarea de la dosar şi păstrarea la grefa instanţei, în condiţiile legii, a mijloacelor materiale de probă, aflate într-un plic de culoare maronie, purtând ştampila Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, şi anume : 4 DVD-uri şi 1 CD. În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1, 2C proc.pen, obligă pe inculpaţi să plătească fiecare suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că inculpaţii au fost asistaţi de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 martie 2015.

    Hotarare 267/2015 din 10.03.2015
  • Sedinta din data de 24.02.2015 la ora 11:00

    Complet: C5-F penal
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 10.03.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2015
  • Sedinta din data de 10.02.2015 la ora 11:00

    Complet: C5-F penal
  • Amână cauza

    STABILEŞTE TERMEN DE PRONUNŢARE LA DATA DE 24.02.2015

    Incheiere de sedinta din 10.02.2015
  • Sedinta din data de 09.01.2015 la ora 11:00

    Complet: C5 JCP-CC penal
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în dos. nr. 869/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara privind pe inculpaţii C****** A***** C*********, Mustăţea Neculai, B**** A******** C****, C******** M****, G****** D**** N*** şi Găldean Luminiţa Olivia, trimişi în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot prev. de art. 387 al. 1 lit. b C.p. cu aplicarea art. 392 C.p, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii C****** A***** C*********, Mustăţea Neculai, B**** A******** C****, C******** M****, G****** D**** N*** şi Găldean Luminiţa Olivia. Definitivă. Prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi inculpaţilor, conform art. 346 alin. 1 C.proc pen. Dată şi pronun?ată în Camera de Consiliu, astăzi, 09 ianuarie 2015.

    Incheiere camera preliminara din 09.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD