C**** G****** C*******
ContestatorV******** R****** S* C* S***** P******** A*** L* S***** S********* D* A******** N***** Ş* A********
IntimatAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu de instanţă. Constată perimarea contestaţiei la executare formulată de contestatorul CGC, împotriva intimatei VR SACu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea putând fi depusă la Judecătoria Bistriţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 februarie 2018.
Hotarare 387/2018 din 15.02.2018SUSPENDĂ judecata cauzei având ca obiect contestaţie la executare de formulată de contestatorul CGC împotriva intimatei VR SA, conform disp. art. 413 al. 1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea în mod definitiv şi revocabil a dosarului civil nr. 11503/190/2014 care are ca obiect acţiune în constatare clauze abuzive, formulată de reclamantul Cosma Gabriel Coreniu împotriva pârâtei Volksbank România SA, apreciind că între cele două dosare există o strânsă legătură, soluţia ce se va pronunţa în prezenta cauză, depinde de soluţia ce se va pronunţa în dosarul arătat. Dosarul se va depune la arhiva instanţei spre păstrare. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 octombrie 2015
Incheiere suspendare din 15.10.2015depunere înscrisuri
Incheiere de sedinta din 18.06.2015Admite cererea de suspendare a executării silite formulate în cadrul contestaţiei la executare de contestatorul CGC, în contradictoriu cu intimata SC VR SA. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru părţile prezente, respectiv de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi.7.05.2015. Prezenta încheiere se va comunica şi BEJ Mărginean Viorel Victor Daniel, cu sediul în BM, str. GC, nr. , Jud. M
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Termen acordat în vedere comunicării precizării contestaţiei la executare Amână pronunţarea faţă de cererea de suspendare a executării silite formulată de contestator în cadrul contestaţiei la executare ce formează obiectul prezentei cauze, pentru termenul de judcată din data de 07.05.2015.
Incheiere de sedinta din 30.04.2015Achitare cauţiune, ataşare dosar execuţional
Incheiere de sedinta din 26.02.2015