M***** L*****
ReclamantM***** D*** L****
ReclamantV******** R****** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanţii M***** L*****, M***** D*** L****, în contradictoriu cu pârâta V******** R****** S*. Constată nulitatea absolută a clauzei cuprinsă la pct. 5.1. lit. a în contractul de credit nr. 0167009/LH/13.10.2008, inclusiv în forma prin care aceasta a fost modificată prin actul adiţionale nr. 1/20.08.2010. Obligă pe pârâtă la restituirea către reclamanţi a sumei de 1.671,11 CHF încasată în temeiul clauzei cuprinse la pct. 5.1. lit. a în contractul de credit nr. 0167009/LH/13.10.2008, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumelor încasate în temeiul acestei clauze începând cu data fiecărei plăţi şi până la restituirea integrală a acestora. Respinge restul capetelor de cerere ca neîntemeiate. Obligă pe pârâtă la plata către reclamanţi a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel la Tribunalul Maramureş în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Baia Mare. Pronun?ată azi, 04 ianuarie 2016, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 12/2016 din 04.01.2016amânat pronunţarea la 4.01.2016, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor se va face prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.12.2015- pt. ca reclamanţii să depună precizarea solicitată.
Incheiere de sedinta din 16.10.2015Termen preschimbat
preschimbă termenul de judecată pentru data de 16 octombrie 2015 C 6 civil...
Incheiere de sedinta din 26.05.2015Pentru administrarea probelor.
Incheiere de sedinta din 03.04.2015