Dosar 11652/182/2014 din 13.11.2014

plângere contravenţională


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11652/182/2014
Data dosar:
13.11.2014
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
plângere contravenţională
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2016 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de petentul C***** A********, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** A* J******** M********, având ca obiect plângere contravenţională. Anulează în parte Procesul-verbal seria CP nr. 7103741 din 28 octombrie 2014, încheiat de un agent constatator aparţinând intimatului, în ceea ce priveşte reţinerea săvârşirii contravenţiei prevăzute în art. 105 pct. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionate în art. 105 partea introductivă din acelaşi act normativ, precum şi aplicarea sancţiunii avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal contestat. la act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2016.

    Hotarare 85/2016 din 11.01.2016
  • Sedinta din data de 19.10.2015 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    se citează martorii cu mandat de aducere

    Incheiere de sedinta din 19.10.2015
  • Sedinta din data de 22.06.2015 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    pentru observare înscrisuri

    Incheiere de sedinta din 22.06.2015
  • Sedinta din data de 04.05.2015 la ora 8:30

    Complet: Completul nr. 8 Civil dr.familiei si minori NCPC
  • Amână cauza

    Aadministrarea probei testimoniale Adresă către Primăria Baia Mare

    Incheiere de sedinta din 04.05.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD