M****** L*****
InculpatI. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen condamnă pe inculpatul MIRAUŢĂ LUCIAN, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. şi ped. de art. 334 alin. 1 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen aplică inculpatului M****** L***** pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit a, b, i şi k C.pen, respectiv interzicerea exercitării dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule sau vehicul cu tracţiune mecanică şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani de zile, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i şi k Cod pen. aplică inculpatului M****** L***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule sau vehicul cu tracţiune mecanică şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. II. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen raportat la art 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.pen, condamnă inculpatul MIRAUŢĂ LUCIAN, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. şi ped. de art. 334 alin. 2 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 67 alin. 1 C.pen aplică inculpatului M****** L***** pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit a, b, i şi k C.pen, respectiv interzicerea exercitării dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule sau vehicul cu tracţiune mecanică şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani de zile, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, i şi k Cod pen. aplică inculpatului M****** L***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule sau vehicul cu tracţiune mecanică şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 39 alin. 1 lit b C.pen rap. la art. 38 alin. 1 C.pen contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 C.pen, contopeşte pedepsele complementare stabilite prin prezenta în pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit a, b, i şi k C.pen constând în interzicerii exercitării dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule sau vehicul cu tracţiune mecanică şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public,, pe o perioadă de 2 ani de zile, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen, instanţa contopeşte pedepsele accesorii stabilite prin prezenta în pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule sau vehicul cu tracţiune mecanică şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa de faţă au fost săvârşite în termenului de încercare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1310/16.09.2013 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosarul penal nr. 2773/221/2013, definitivă prin decizia penală nr. 1150/19.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia. În baza art.83 C.pen., rap.la art. 15 alin.2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 1310/16.09.2013 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosarul penal nr. 2773/221/2013, definitivă prin decizia penală nr. 1150/19.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi dispune executarea acesteia în întregime, alături de pedeapsa de 1 ( un ) an şi 8 (opt) luni închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă finală de 3 ( trei ) ani şi 2 ( două ) luni închisoare, în regim de detenţie. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, face aplicarea dispoziţiilor art. 71 C.pen 1969 şi interzice inculpatului ca pedepse accesorii, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat (drepturi interzise iniţial prin sentinţa penală nr. 1310/16.09.2013 a Judecătoriei Deva definitivă prin decizia penală nr. 1150/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia). În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de stat. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2015.
Hotarare 214/2015 din 24.02.2015STABILEŞTE TERMEN DE PRONUNŢARE LA DATA DE 24.02.2015
Incheiere de sedinta din 10.02.2015ÎN VEDEREA ADMINISTRĂRII PROBEI TESTIMONIALE.
Incheiere de sedinta din 27.01.2015În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în dos. nr. 630/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva privind pe inculpatul M****** L***** trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev şi ped de art. 334 alin. 1 C.pen şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr. fals de înmatriculare, prev de art. 334 alin. 2 C.pen, cu aplicarea art. 38 alin. 2, art. 41 alin. 1 C.pen, prev şi ped de art. 253 alin. 1 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M****** L*****. Definitivă. Prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi inculpatul M****** L*****, conform art. 346 alin. 1 C.proc pen. Dată şi pronun?ată în Camera de Consiliu, astăzi, 09 ianuarie 2015.
Incheiere camera preliminara din 09.01.2015