R*** V*****
ReclamantR*** F******
PârâtR*** I**
PârâtR*** E******
PârâtP******* M****
PârâtAdmite cererea formulată de pârâtul Rada Nicolae. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 713/6 iunie 2016 pronunţată în dosarul de faţă, unde reclamant este R*** V***** şi pârâţi sunt R*** F******, R*** I**, Rada Iulian, P******* M****. Rada Nicolae şi Catruţ Filofteia, în sensul că termenul de exercitare a apelului este de 30 de zile, şi nu de 15 zile de la comunicare, aşa cum greşit s-a menţionat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 iulie 2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.07.2016Admite în parte cererea formulată de reclamantul R*** V***** împotriva pârâţilor R*** F******, R*** I**, R*** E******, P******* M****, Rada Nicolae şi Catruţ Filofteia. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor cu privire la bunurile rămase de pe urma defuncţilor Rada Gheorghe şi Rada Elena, conform variantei a II –a din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Negru Gheorghe (filele 204-215 dosar), astfel: Lotul nr. 1 revine reclamantului R*** V***** şi se compune din: - terenul de 1002 mp. arabil situat în Curtea de Argeş, strada Corbenilor nr. 17B, judeţul Argeş, cu vecinii: N – Rada Nicolae (lotul nr. 6), E – Bănicioiu Nicolae, S – drum acces şi V – Balmeş Ion, aşa cum acesta a fost identificat în anexa nr. 1C la raportul de expertiză de lotizare întocmit de expertul Negru Gheorghe, în punctele 7-8-9-13-19-18-17-15-14-7; - sulta de 1993,90 lei pe care o primeşte de la lotul nr. 5 cuvenit pârâtei P******* M****. Lotul nr. 2 revine pârâtului R*** F****** şi se compune din: - sulta de 3.019 lei pe care o primeşte de la lotul nr. 5 cuvenit pârâtei P******* M****. - sulta de 2616,70 lei pe care o primeşte de la lotul nr. 6 cuvenit pârâtului Rada Nicolae. Lotul nr. 3 revine pârâtului R*** I** şi se compune din: - sulta de 3.019 lei pe care o primeşte de la lotul nr. 5 cuvenit pârâtei P******* M****. - sulta de 2616,70 lei pe care o primeşte de la lotul nr. 6 cuvenit pârâtului Rada Nicolae. Lotul nr. 4 revine pârâtului R*** E****** şi se compune din: - sulta de 3.019 lei pe care o primeşte de la lotul nr. 5 cuvenit pârâtei P******* M****. - sulta de 2616,70 lei pe care o primeşte de la lotul nr. 6 cuvenit pârâtului Rada Nicolae. Lotul nr. 5 revine pârâtei P******* M**** şi se compune din: - terenul de 1104 mp.( 209 mp. curţi construcţii, 646 mp. arabil şi 249 mp. neproductiv) situat în Curtea de Argeş, strada Corbenilor, pct. „Acasă” nr. 17B, judeţul Argeş, cu vecinii: N – Valea Sileştii, E – Coman Gheorghe, S – Rada Nicolae şi V – izlaz, aşa cum acesta a fost identificat în anexa nr. 2A la raportul de expertiză de lotizare întocmit de expertul Negru Gheorghe, în punctele 1-2-4-5-6-7-13-14-31-37-22-18-19-17-16-15-10-1; - casa de locuit de 30,22 mp. cu două camere situată pe acest teren; Acest lot plăteşte sulta de 1993,90 lei lotului nr. 1 şi sulta de câte 3.019 lei loturilor nr. 2,3 şi 4. Lotul nr. 6 revine pârâtului Rada Nicolae şi se compune din: - terenul de 814 mp. curţi construcţii situat în Curtea de Argeş, strada Corbenilor nr. 17B, judeţul Argeş, cu vecinii: N – Valea Sileştii, E – Bănicioiu Nicolae, S – R*** V***** (lotul nr. 1) şi V – Balmeş Ion, aşa cum acesta a fost identificat în anexa nr. 1B la raportul de expertiză de lotizare întocmit de expertul Negru Gheorghe, în punctele 17-18-24-27-40-31-30-28-29-45-23-17; - locuinţa C1 în suprafaţă la sol de 100 mp. şi suprafaţă construită de 30,22 mp., precum şi anexa gospodărească C2 de 16 mp. situate pe acest teren. Acest lot plăteşte sulta de câte 2616,70 lei fiecăruia dintre loturile nr. 2, 3 şi 4, precum şi sulta de 4648 lei lotului nr. 7 cuvenit pârâtei Catruţ Filofteia. Lotul nr. 7 revine pârâtei Catruţ Filofteia şi se compune din: - sulta de 4648 lei pe care o primeşte de la lotul nr. 6. Compensează între reclamant şi pârâtul Rada Nicolae cheltuielile de judecată făcute de aceştia, iar după compensare, obligă pe pârâţii R*** F******, R*** I**, R*** E******, P******* M**** şi Catruţ Filofteia să-i plătească reclamantului câte 500 lei fiecare cu acest titlu. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 iunie 2016.
Hotarare 713/2016 din 06.06.2016Constată că părţile nu au formulat obiecţiuni la expertiza de lotizare a bunurilor. Admite cererea expertului Negru Gheorghe şi majorează onorariul acestuia cu 372 lei. Pune în vedere reclamatului R*** V***** şi pârâtului rada Nicolae să facă dovada achitării diferenţei de onorariu de expert în termen de 5 zile, în cote egale. Amână pronunţarea soluţiei în cauză la data de 6 iunie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 mai 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2016Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de avocata Daniela Stoian, pentru reclamant. Pune în vedere părţilor să formuleze şi să depună, cu 5 zile înaintea următorului termen de judecată, eventualele obiecţiuni la lucrarea de lotizare. Prorogă punerea în discuţie a cererii expertului de majorare a onorariului la un alt termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 17 mai 2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 19.04.2016Se emite adresă către expertul Negru Gheorghe pentru a i se aduce la cunoştinţă obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 alin. 1 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica numirea în cauză a expertului Negru Gheorghe şi pentru a lua măsurile necesare în vederea efectuării lucrării şi depunerea raportului de expertiză până la termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 19 aprilie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8 martie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.03.2016Efectuarea expertizei de lotizare a bunurilor reţinute la împărţeală, de către expertul topograf Negru Gheorghe. Expertul va întocmi mai multe variante de lotizare a bunurilor, ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 988 Cod procedură civilă şi de dorinţa părţilor. Stabileşte onorariul provizoriu pentru expertul topograf de 600 lei, care urmează să fie achitat astfel: 300 de către reclamant şi 300 de către pârâţi. Pune în vedere părţilor să facă dovada achitării onorariului pentru expert, în termen de 5 zile de la pronunţarea prezentei încheieri. Se emite adresă către expertul Negru Gheorghe pentru a i se aduce la cunoştinţă obligaţia de a efectua şi depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, în funcţie de dovada plăţii onorariului, cu respectarea dispoziţiilor art. 335-336 Cod procedură civilă. Se emite adresă la Tribunalul Argeş - Biroul local de expertize judiciare tehnice şi contabile pentru a se comunica numirea în cauză a expertului Negru Gheorghe şi pentru a lua măsurile necesare în vederea efectuării lucrării şi depunerea raportului de expertiză până la termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 8 martie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 12.01.2016Admite, în parte şi în principiu, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul R*** V***** împotriva pârâţilor R*** F******, R*** I**, R*** E******, P******* M****, RADA NICOLAE şi CĂTRUŢ FILOFTEIA. Constată că la data de 28 aprilie 1980 s-a deschis succesiunea defunctului Rada Gheorghe, cu ultimul domiciliu în municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş. Moştenitorii acceptanţi ai acestei succesiuni au fost: Rada Elena – soţie supravieţuitoare - cu o cotă de 5/20 din moştenire şi R*** V*****, R*** F******, R*** I**, R*** E****** şi P******* M**** – descendenţi de gradul I cu o cotă de câte 3/20 fiecare din moştenire. Sunt străini de această succesiune pârâţii Rada Nicolae şi Cătruţ Filofteia. Masa succesorală de pe urma defunctului Rada Gheorghe se compune din: - cota de 1 din terenul din punctul „Acasă” de 1.104 mp., strada Corbenilor nr. 17 B, Curtea de Argeş, cu vecinii N – Valea Silestii, E – Coman Gheorghe, S- Rada Nicolae şi V – izlaz, aşa cum a fost identificat de expertul Negru Gheorghe în anexa nr. 2 la raportul de expertiză (fila 193 dosar); - cota de 1 din casa de 30,22 mp., edificată în anul 1962, compusă din două camere şi o sală, aşa cum a fost identificat de expertul Graepel George în raportul de expertiză (filele 246 şi 249 dosar). Valoarea acestei mase succesorale este de 9.026 lei. Constată că la data de 9 aprilie 2000 s-a deschis succesiunea defunctei Rada Elena, cu ultimul domiciliu în municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş. Moştenitorii acceptanţi ai acestei succesiuni sunt descendenţii R*** V*****, R*** F******, R*** I**, R*** E******, P******* M****, Rada Nicolae şi Cătruţ Filofteia – fiecare cu o cotă de 1/7 din moştenire. Masa succesorală a acestei succesiuni se compune din: - cota de 1 din terenul din punctul „Acasă” de 1.104 mp., strada Corbenilor nr. 17 B, Curtea de Argeş, cu vecinii N – Valea Silestii, E – Coman Gheorghe, S- Rada Nicolae şi V – izlaz, aşa cum a fost identificat de expertul Negru Gheorghe în anexa nr. 2 la raportul de expertiză (fila 193 dosar); - cota de 1 din casa de 30,22 mp., edificată în anul 1962, compusă din două camere şi o sală, aşa cum a fost identificat de expertul Graepel George în raportul de expertiză (filele 246 şi 249 dosar); - cota de 1 din moştenirea defunctului Rada Gheorghe, aşa cum s-a reţinut mai sus; - terenul în suprafaţă de 1.816 mp. din care: 816 curţi – construcţii şi 1.002 mp. teren arabil situat în Curtea de Argeş, strada Corbenilor nr. 17B, judeţul Argeş, cu vecinii N – Valea Silestii, E – Banicioiu Nicolae, S – drum şi V – Balmes Ion, aşa cum a fost identificat de expertul Negru Gheorghe în anexa nr. 1 la raportul de expertiză (fila 192 dosar); - casa de locuit în suprafaţă de 24,32 mp. situată pe acest teren, edificată în anul 1986, alcătuită din două camere şi o sală închisă, aşa cum a fost identificată de expertul Graepel George în raportul de expertiză (filele 247 şi 2509 dosar); - certificatul de acţionar nr. 2284946/23 iulie 1996 emis de Confarg SA Curtea de Argeş, pentru un număr de 40 de acţiuni. Valoarea acestei mase succesorale este de 32.536 lei. Judecata va continua la noul termen stabilit pentru data de 12 ianuarie 2016, când se va pune în discuţie efectuarea expertizei pentru lotizarea bunurilor reţinute prin prezenta încheiere. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 noiembrie 2015.
Incheiereadmitereinprincipiu din 10.11.2015Respinge ca neîntemeiate obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză în specialitatea construcţii întocmit de expertul Graepel George Richard. Respinge ca neîntemeiate obiecţiunile formulate de reclamanţi şi la raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expertul Negru Gheorghe. Amână pronunţarea asupra încheierii de admitere în principiu la data de 10 noiembrie 2015. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii în fond la data de 12 ianuarie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 03.11.2015Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătoarea pârâtului Rada Nicolae, pentru imposibilitatea dovedită a prezentării. Prorogă punerea în discuţie a rapoartelor de expertiză întocmite în cauză pentru următorul termen de judecată. Părţile au termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 3 noiembrie 2015. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 8 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 08.09.2015Admite cererea expertului Pop Lotica de a fi înlocuit, desemnând, prin tragere la sorţi, un alt expert în persoana domnului Graepel George-Richard pentru efectuarea unei expertize în specialitatea construcţii conform obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 09 februarie 2015. Se emit adrese către expertul Graepel George-Richard pentru a efectua şi a depune lucrarea în termen procedural şi către Biroul local de expertize tehnice judiciare şi contrabile Argeş pentru a fi înştiinţat de înlocuire şi pentru a se transfera onorariul de 1200 lei din contul expertului Pop Lotica în contul expertului nou desemnat. Se aduce la cunoştinţă expertului Graepel George-Richard că reclamantului i s-a încuviinţat expert consilier în persoana doamnei Vasilescu Simona. Se emite adresă către expertul Pop Lotica pentru a i se aduce la cunoştinţă înlocuirea dispusă. Amână judecarea cauzei la data de 08 septembrie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 08.06.2015Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul reclamantului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză specialitatea topografie. Admite cererea expertului Popescu Maria de a fi înlocuit apreciind că cererea este justificată şi se impune înlocuirea pentru a nu se prelungi nejustificat durata procesului. Prin tragere la sorţi, se desemnează un alt expert în persoana doamnei Pop Lotica pentru efectuarea unei expertize în specialitatea construcţii conform obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din 09.02.2015. Se emit adrese către expertul Pop Lotica pentru a efectua şi a depune lucrarea în termen procedural şi către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Contrabile Argeş pentru a fi înştiinţat de înlocuire şi pentru a se transfera onorariul de 1200 lei din contul expertului Popescu Maria în contul expertului ce se va desemna. Se emite adresă către expertul Popescu Maria pentru a i se aduce la cunoştinţă înlocuirea dispusă. Se aduce la cunoştinţă expertului nou desemnat că reclamantului i s-a încuviinţat expert consilier în persoana doamnei Vasilescu Simona. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 08 iunie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 06.04.2015Constată că reclamantul este decăzut din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată şi nu se ia act de cererea depusă de acesta la dosar în data de 28.11.2014. Efectuarea unei expertize specialitatea topografie cu următoarele obiective: 1.Identificarea şi evaluarea terenurilor menţionate în cererea de chemare în judecată; 2.să se precizeze cine stăpâneşte aceste terenuri în prezent. Prin tragere la sorţi desemnează expert în persoana domnului Negru Gheorghe. Stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 700 lei, 500 lei în sarcina reclamantului şi 200 lei în sarcina pârâtului Rada Nicolae. Efectuarea unei expertize specialitatea construcţii cu următoarele obiective: 1.Identificarea şi evaluarea construcţiilor menţionate în cererea de chemare în judecată. Prin tragere la sorţi desemnează expert în persoana doamnei Popescu Maria. Stabileşte onorariu provizoriu în sumă de 1200 lei, 800 lei în sarcina reclamantului şi 400 lei în sarcina pârâtului Rada Nicolae. Pune în vedere reclamantului şi pârâtului Rada Nicolae să facă dovada achitării onorariilor provizorii pentru experţi în termen de 5 zile. După depunerea dovezii achitării onorariilor se emit adrese către experţi şi către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Contabile Argeş pentru a fi înştiinţaţi de desemnarea dispusă. Încuviinţează expert consilier specialitatea construcţii pentru reclamant, ce va fi indicat în scris. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 06 aprilie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 09.02.2015Se comunică cererea completatoare şi înscrisurile ataşate depuse de reclamant pârâţilor R*** F******, R*** I**, R*** E****** şi Rada Nicolae. Prorogă audierea martorilor şi alte discuţii în cauză, martorii primind termen în cunoştinţă. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 09 februarie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 decembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 15.12.2014Admite cererile formulate de reclamant prin apărător şi de pârâţii R*** F******, R*** E****** şi P******* M****, de acordare a unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul notelor de şedinţă şi a înscrisurilor depuse de pârâtul Rada Nicolae. Pune în vedere martorilor Nicolae şi Dascălu Filofteia să se prezinte necitaţi la următorul termen de judecată în vederea audierii. Prorogă discutarea cererii pârâtului Rada Nicolae de încuviinţare a probei cu interogatoriu şi prorogă discuţiile cu privire la proba cu expertize specialitatea topografie şi construcţii. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 15 decembrie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 03.11.2014Respinge cererea formulată de pârâtul Rada Nicolae de acordare a unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie şi construcţii. Prorogă administrarea probei cu expertiză după administrarea celorlalte categorii de probe încuviinţate reclamantului. Respinge proba cu înscrisuri şi proba testimonială solicitate de pârâta Catruţ Filofteia. Încuviinţează pentru pârâtul Rada Nicolae proba cu înscrisurile depuse la acest termen de judecată şi proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie şi construcţii. Se citează martorii Bănicioiu Ion şi Dascălu Filofteia. Se emite adresă către Primăria Municipiului Curtea de Argeş pentru a comunica relaţii cu privire la bunurile imobile cu care au figurat în poziţiile de rol agricol defuncţii Rada Gheorghe şi Rada Elena. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar certificatul de moştenitor întocmit în dosarul succesoral nr. 453/1980 la Notariatul de Stat Local Curtea de Argeş privitor la procedura succesorală pentru defunctul Radu Gheorghe. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 03 noiembrie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 29.09.2014