G** I***
PetentÎn temeiul art. 585 alin. 1 lit. a C.proc.pen. rap.la art. 3 din Legea 255/2013 admite cererea de contopire a pedepselor formulată de către petentul condamnat G** I***, în prezent deţinut în Penitenciarul Bârcea Mare. Constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2543/05.11.2013 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin nerecurare la data de 25.11.2013 şi prin sentinţa penală nr. 12/14.01.2014 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu definitivă prin nerecurare la data de 28.01.2014, sunt concurente. În baza art. art.36 alin.2 raportat la art. 33 lit.a C.pen şi art.34 alin.1, lit. b din Codul penal de la 1969, cu aplicare art. 5 C.pen. contopeşte pedepsele aplicate, de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 3 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în final, petentul condamnat urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în regim de detenţie. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 din Codul penal de la 1969, cu aplicarea art. 6 C.p. În temeiul art. 88 C.p 1969., deduce din durata pedepsei de 3 ani, durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 05.09.2013, ora 15,45 la zi. Menţine măsura confiscării de la petentul G** I*** a sumei de 30 de lei dispusă prin sentinţa penală nr. 12/14.01.2014 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu definitivă prin nerecurare la data de 28.01.2014. În baza art. 599 alin. 4 C.pr.pen. anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii cu nr. 2962/2013 emis de Judecătoria Târgu Jiu şi nr. 24/2014 emis de Judecătoria Târgu Jiu, cu consecinţa emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei sentinţe. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterioare. În temeiul art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, Arhire Petra, în cuantum de 100 lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, conform art. 597 alin.7 C.proc.pen. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 martie 2014.
Hotarare 774/2014 din 18.03.2014LIPSA DE PROCEDURA.
Incheiere de sedinta din 04.03.2014