B***** F*****
InculpatÎn temeiul art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Brînză Florin (...) la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 şi art 71 C.pen.1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.1969. În baza art. 33 lit. a C.pen.1969, constată că infracţiunea pentru care este condamnat inculpatul prin prezenta hotărâre şi infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 539/30.04.2012 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin nerecurare, şi prin sentinţa penală nr. 1291/31.10.2013 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 93/P/2014 a Curţii de Apel Constanţa, sunt concurente. Constată că inculpatul Brînză Florin se află în executarea pedepsei cumulate aritmetic de 1 an şi 3 luni închisoare, urmare a revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţate prin sentinţa penală nr. 539/30.04.2012 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, revocare pronunţată prin sentinţa penală nr. 1291/31.10.2013 prin care s-a constatat săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 134 alin. 1 din Legea nr. 295/2004 în termenul de încercare anterior stabilit, în condiţiile pluralităţii intermediare cu tratamentul sancţionator prevăzut de art. 83 alin. 1 C.pen.1969. În baza art. 36 alin 1 raportat la art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. contopeşte pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 1291/31.10.2013 a Judecătoriei Constanţa urmând ca, în final, condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare. Pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare se execută în regim de detenţie. Scade din pedeapsa aplicată perioada de timp executată de la data de 03.02.2014 la zi. În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 şi 6 C.pen. aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a-II-a şi lit. b C.pen.1969. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3125/31.01.2014 emis de Judecătoria Constanţa, în baza sentinţei penale nr. 1291/31.10.2013 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare conform dispoziţiilor prezentei hotărâri. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul Brînză Florin la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1000 lei (400 lei aferenţi urmăririi penale şi 600 lei aferenţi judecăţii în primă instanţă) avansate de către stat. În baza art. 272 C.proc.pen. dispune avansarea sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei seria AV nr. 2147 din 02.04.2014 şi a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei seria AV nr. 2656 din 05.05.2014, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.08.2014.
Hotarare 858/2014 din 20.08.2014În baza art.391 alin.1 Cpp, după închiderea dezbaterilor, stabileşte termen pentru soluţionarea cauzei la data de 20.08.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.08.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 19830/P/2011 din 02.04.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpatul Brânză Florin, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Brânză Florin,trimis în judecată în stare de deţinere în altă cauză , pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 C.P. Încheierea se comunică de îndată procurorului şi inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.05.2014
Incheiere camera preliminara din 29.05.2014