T**** S******
InculpatT**** C*********
InculpatL**** C*******
InculpatI***** K**** I*****
InculpatS****** V***** V*******
InculpatDOSAR NR. 11807/212/2014/a15 ÎNCH. 18.06.2015 În baza art. 399 alin. 10 C.proc.pen. raportat la art. 215 alin. 9 C.proc.pen. admite cererea inculpatului I***** K**** I***** de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul încuviinţării inculpatului I***** K**** I***** a părăsirii municipiului Constanţa numai în intervalul de timp 25.06.2015-19.07.2015 când inculpatul poate părăsi România numai pentru a se deplasa la locuinţa sa situată în Bulgaria, oraş Petrich, Regiunea Blagoiev Grad, strada Kalabach nr. 18. Celelalte obligaţii impuse inculpatului I***** K**** I***** prin măsura controlului judiciar rămân neschimbate. În baza art. 273 alin. 4 C.proc.pen., retribuţia interpretului, în cuantum de 34.50 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru verificarea măsurilor preventive, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.06.2015. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 18.06.2015JUDECĂTORIA CONSTANŢA SECŢIA PENALĂ DOSAR NR. 11807/212/2014/a15 HOT. 10.06.2015 În baza art. 386 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului T**** S****** din infracţiunea de contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. şi complicitate la contrabandă prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 270 alin. 3 din legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. în infracţiunea de contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicare art. 35 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.. În baza art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicare art. 35 C.pen., cu aplicare art. 41 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpatul T**** S****** (…..) la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului T**** S****** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului T**** S****** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale. Constată că infracţiunea a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1071/18.09.2012 emisă în dosarul nr. 2838/212/2011 al Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 117/21.02.2013 a Curţii de Apel Constanţa. În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 864 C.pen.1969, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 1071/18.09.2012 emisă în dosarul nr. 2838/212/2011 al Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 117/21.02.2013 a Curţii de Apel Constanţa, şi dispune cumularea celor două pedepse aplicate, inculpatul T**** S****** urmând să execute în final pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului T**** S****** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului T**** S****** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate inculpatului T**** S****** perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data 05.03.2014 la 24.10.2014. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului T**** S******, dispusă prin decizia nr. 675/24.10.2014 a Tribunalului Constanţa. În baza art. 386 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului T**** C********* din infracţiunea de contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 C.pen. şi complicitate la contrabandă prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, în infracţiunea de contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicare art. 35 C.pen.. În baza art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicare art. 35 C.pen., condamnă pe inculpatul T**** C********* (…..) la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului T**** C********* pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului T**** C********* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate inculpatului T**** C********* perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data 05.03.2014 la 24.10.2014. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului T**** C*********, dispusă prin decizia nr. 675/24.10.2014 a Tribunalului Constanţa. În baza art. 386 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului L**** C******* din infracţiunea de complicitate la contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 C.pen., în infracţiunea de complicitate la contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicare art. 35 C.pen.. În baza art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicare art. 35 C.pen., condamnă pe inculpatul L**** C******* (…..) la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea în infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă continuată. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului L**** C******* pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului L**** C******* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale. Constată că infracţiunea pentru care este condamnat inculpatul prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. 1 C.pen., art. 272 din Legea nr. 86/2006 constatate prin sentinţa penală nr. 105/06.03.2012 a Tribunalului Constanţa definitivă prin decizia penală nr. 301/30.04.2014 a Curţii de Apel Constanţa, infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, art. 291 C.pen.1969 constatate prin sentinţa penală nr. 526/28.11.2012 a Tribunalului Constanţa definitivă prin decizia penală nr. 680/23.10.2014 a Curţii de Apel Constanţa. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 26/21.01.2015 a Tribunalului Constanţa definitivă prin necontestare la data de 18.02.2015, în urma contopirii pedepselor aplicate conform celor două hotărâri de condamnare anterioare, şi repune pedepsele componente în individualitatea lor: 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 1 an închisoare, spor 1 an închisoare. În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., aplică inculpatului L**** C******* pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare pe care o sporeşte la 10 ani şi 4 luni închisoare, inculpatul L**** C******* urmând să executate, în final, pedeapsa de 10 ani şi 4 luni închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului L**** C******* pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului L**** C******* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate inculpatului L**** C******* perioada reţinerii de 24 ore şi arestării preventive la 26.03.2014, de la 31.03.2014 la 29.08.2014 şi perioada executată la 14.12.2010, 29.01.2011, de la 17.12.2010 la 26.01.2011, de la 06.05.2014 la zi. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penală nr. 26/21.01.2015 a Tribunalului Constanţa şi dispune emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului L**** C*******, dispusă încheierea de şedinţă din data de 27.08.2014 a Judecătoriei Constanţa. În baza art. 386 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului I***** K**** I***** din infracţiunea de contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 C.pen., în infracţiunea de contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicare art. 35 C.pen. În baza art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicare art. 35 C.pen., condamnă pe inculpatul I***** K**** I***** (….) la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului I***** K**** I***** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului I***** K**** I***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate inculpatului I***** K**** I***** perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la data 21.03.2014 la 24.10.2014. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului I***** K**** I*****, dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 21.10.2014 a Judecătoriei Constanţa. În baza art. 386 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Afrenie Marian Cătălin din infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, în infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006. În baza art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 condamnă pe inculpatul Afrenie Marian Cătălin (….) la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului Afrenie Marian Cătălin pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului Afrenie Marian Cătălin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate inculpatului Afrenie Marian Cătălin perioada reţinerii şi arestului la domiciliu de la data 05.03.2014 la 24.10.2014. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului Afrenie Marian Cătălin, dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 21.10.2014 a Judecătoriei Constanţa. În baza art. 386 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Stavilă Vasile Valentin din infracţiunea de contrabandă în formă continuată prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., în infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006. În baza art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 condamnă pe inculpatul Stavilă Vasile Valentin (…..) la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului Stavilă Vasile Valentin pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului Stavilă Vasile Valentin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate inculpatului Stavilă Vasile Valentin perioada reţinerii şi arestului la domiciliu de la data 05.03.2014 la 23.07.2014. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului Stavilă Vasile Valentin, dispusă prin decizia nr. 486/23.07.2014 a Tribunalului Constanţa În baza art. 386 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului Peteanu Florin din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. 1 C.pen., în infracţiunea complicitate la contrabandă prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006. În baza art. 48 alin. 1 raportat la art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 condamnă pe inculpatul Peteanu Florin (…..) la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului Peteanu Florin pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului Peteanu Florin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate inculpatului Peteanu Florin perioada reţinerii de 24 ore şi arestului la domiciliu la 26.03.2014 şi de la data 31.03.2014 la 29.08.2014. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului Peteanu Florin, dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 27.08.2014 a Judecătoriei Constanţa. În baza art. 386 C.proc.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Ioana Ionuţ Adrian din infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prevăzută de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. în infracţiunea de complicitate la contrabandă prevăzută de art. 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prevăzută de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.. În baza art. 48 alin. 1 raportat la art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 condamnă pe inculpatul Ioana Ionuţ Adrian (….) la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului Ioana Ionuţ Adrian pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului Ioana Ionuţ Adrian pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. condamnă pe inculpatul Ioana Ionuţ Adrian la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., aplică inculpatului Ioana Ionuţ Adrian pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, inculpatul Ioana Ionuţ Adrian urmând să execute, în final, pedeapsa de 10 ani închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C.pen. În baza art. 67 alin. 2 C.pen., art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. şi art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen. aplică inculpatului Ioana Ionuţ Adrian pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani calculată de la data executării pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen., aplică inculpatului Ioana Ionuţ Adrian pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 72 alin. 1 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate inculpatului Ioana Ionuţ Adrian perioada reţinerii de 24 ore şi arestului la domiciliu la 26.03.2014 şi de la data 31.03.2014 la 29.08.2014. În baza art. 399 alin. 1 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpatului Ioana Ionuţ Adrian, dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 27.08.2014 a Judecătoriei Constanţa. În baza art. 19 şi art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2, art. 1357, art. 1381 C.civ., art. 119, art. 120 şi art. 142 alin. 6 din OG nr. 92/2003, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi (…) şi: 1) obligă în solidar inculpaţii T**** S****** şi T**** C********* la plata către partea civilă, a sumei de 75362 lei sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data de 04.03.2014 şi până la data achitării efective a sumei, inclusiv, 2) obligă în solidar pe inculpaţii T**** S******, T**** C*********, Afrenie Marian Cătălin, I***** K**** I***** la plata către partea civilă a sumei de 3630249 lei sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data de 04.03.2014 şi până la data achitării efective a sumei, inclusiv, şi 3) obligă pe inculpatul Stavilă Vasile Valentin la plata sumei de 204770 lei sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data de 04.03.2014 şi până la data achitării efective a sumei, inclusiv, toate cu titlu de daune materiale. În baza art. 112 alin. 1 lit. e C.pen., confiscă în beneficiul statului de la inculpaţii T**** S******, T**** C********* şi I***** K**** I***** contravaloarea în lei a cantităţii de 349000 pachete ţigări calitate inferioară calculat în baza preţului în vamă per pachet ţigări a câte 20 ţigarete, aferentă actelor materiale din data de 15.01.2014 (cantitatea de 174500 pachete ţigări) şi 24/25.01.2014 (cantitatea de 174500 pachete ţigări). În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. menţine sechestrul asupra cantităţilor de 3560 pachete ţigări marca Maiwand Mentol, 2000 pachete ţigări marca Maiwand, 835 sticle whisky a 0.75 litri marca Maiwand, 349000 pachete ţigări marca Marble, 19250 pachete ţigări marca Ashima, dispus prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 02.04.2014. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d, raportat art. 112 alin. 1 lit. a C.pen. confiscă de la inculpaţii T**** S******, T**** C*********, Afrenie Marian Cătălin, I***** K**** I***** şi Stavilă Vasile Valentin cantităţile de 3560 pachete ţigări marca Maiwand Mentol, 2000 pachete ţigări marca Maiwand, 835 sticle whisky a 0.75 litri marca Maiwand, 349000 pachete ţigări marca Marble, 19250 pachete ţigări marca Ashima. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. menţine sechestrul asupra: 1) un telefon mobil ridicat de la inculpatul L**** C*******, indisponibilizat în Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă, potrivit …..; 2) un telefon mobil ridicat de la inculpatul T**** C*********, indisponibilizat în Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă, potrivit …..; 3) cinci telefoane mobile ridicate de la inculpatul Afrenie Marian Cătălin, indisponibilizat în Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă, potrivit …..; 4) două telefoane mobile ridicate de la inculpatul T**** S******, indisponibilizate în Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă, potrivit ….; 5) două telefoane mobile ridicate de la inculpatul Peteanu Florin, indisponibilizate în Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă, potrivit Dovezii ….; 6) două telefoane mobile ridicate de la inculpatul Ioana Ionuţ Adrian, indisponibilizate în Camera de Corpuri Delicte a Gărzii de Coastă, potrivit Dovezii seria …, măsură dispusă prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d, raportat art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. confiscă de la inculpaţii L**** C*******, T**** C*********, Afrenie Marian Cătălin, T**** S******, Peteanu Florin, Ioana Ionuţ Adrian bunurile astfel sechestrate prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen., confiscă în beneficiul statului de la inculpatul L**** C******* suma de 52000 euro. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 alin. 4 C.proc.pen. menţine sechestrul asupra autovehiculelor marca Audi Q7 cu număr de înmatriculare … şi marca Audi A4 cu număr de înmatriculare …, ridicate din posesia inculpatului L**** C*******, măsură aplicată prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. menţine sechestrul asupra ansamblului auto format din cap tractor marca DAF cu număr de înmatriculare … şi semiremorca cu seria şasiu ….. cu numărul de înmatriculare …., ridicat din posesia inculpatului I***** K**** I*****, măsură aplicată prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d, raportat art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. confiscă ansamblul auto format din cap tractor marca DAF cu număr de înmatriculare … şi semiremorca cu seria şasiu … cu numărul de înmatriculare E9401EA. În baza În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 alin. 5 C.proc.pen. menţine sechestrul asupra autovehiculul marca Audi A6 cu număr de înmatriculare … şi autoutilitara furgon marca VW cu număr de înmatriculare …., ridicate din posesia inculpatului T**** C*********, măsură aplicată prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În baza În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 alin. 5 C.proc.pen. menţine sechestrul asupra sumelor 850 euro şi 1500 lei ridicate de la inculpatul T**** C*********, măsură aplicată prin ordonanţa nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În baza În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 alin. 5 C.proc.pen. menţine sechestrul asupra autovehiculelor marca Toyota cu număr de înmatriculare .., marca Mercede Benz cu număr de înmatriculare …, marca Audi Q7 cu număr de înmatriculare …, marca Honda cu număr de înmatriculare …, ridicate din posesia inculpatului T**** S******, măsură aplicată prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În baza În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 alin. 5 C.proc.pen. menţine sechestrul asupra sumei de 1200 euro ridicată de la inculpatul T**** S******, măsură aplicată prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 alin. 5 C.proc.pen. menţine sechestrul asupra autovehiculului marca BMW cu numărul de înmatriculare B45AXV ridicat de la inculpatul Afrenie Marian Cătălin, măsură aplicată prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 alin. 5 C.proc.pen. menţine sechestrul asupra sumelor de 4750 euro şi 11840,48 lei ridicate de la inculpatul Afrenie Marian Cătălin, măsură aplicată prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.proc.pen. raportat la art. 249 alin. 5 C.proc.pen. menţine sechestrul asupra sumelor de 6000 euro şi 182035 lei ridicate de la inculpatul Stavilă Vasile Valentin, măsură aplicată prin ordonanţa procurorului nr. 739/P/2013 din 16.04.2014. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d, raportat art. 112 alin. 1 lit. e C.pen. confiscă în beneficiul statului de la inculpatul Stavilă Vasile Valentin, sumele de bani rezultate după reparararea prejudiciului material cauzat părţii civile ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, din sumele de 6000 euro şi 182035 lei sechestrate în acest scop. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpaţii T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I***** la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de câte 16500 lei (câte 15000 lei aferenţi urmăririi penale şi câte 1500 lei aferenţi judecăţii în primă instanţă), obligă inculpatul Stavilă Vasile Valentin la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 11500 lei (10000 lei aferenţi urmăririi penale şi 1500 lei aferenţi judecăţii în primă instanţă), obligă inculpaţii Peteanu Florin şi Ioana Ionuţ Adrian la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de câte 6500 lei (câte 5000 lei aferenţi urmăririi penale şi câte 1500 lei aferenţi judecăţii în primă instanţă) avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei sentinţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.06.2015. Preşedinte,
Hotarare 773/2015 din 10.06.2015stabileste termen de pronuntare la data de 10.06.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2015DOSAR NR. 11807/212/2014/a15 ÎNCH. 13.05.2015 În baza art. 208 alin. 5 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpaţilor T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Afrenie Marian Cătălin, Stavilă Vasile Valentin, Peteanu Florin şi Ioană Ionuţ Adrian. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen. modifică conţinutul măsurii controlului judiciar a inculpaţilor T**** S******, T**** C*********, L**** C******* şi Afrenie Marian Cătălin în sensul limitării dreptului de circulaţie a inculpaţilor la nivelul ţării. Celelalte obligaţii impuse inculpaţilor T**** S******, T**** C*********, L**** C******* şi Afrenie Marian Cătălin prin măsura controlului judiciar rămân neschimbate. Respinge ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpaţii T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Afrenie Marian Cătălin, Stavilă Vasile Valentin, Peteanu Florin şi Ioană Ionuţ Adrian. În baza art. 273 alin. 4 C.proc.pen., retribuţia interpretului, în cuantum de 170 lei aferentă termenului de judecată din data de 12.05.2015, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru verificarea măsurilor preventive, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare, în privinţa măsurilor preventive. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.05.2015. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 13.05.2015pe fondul cauzei, stabileste termen de pronuntare la data de 27.05.2015 cu privire la verificarea legalitatii si temeiniciei masurii preventive stabileste termen de pronuntare la data de 13.05.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2015DOSAR NR. 11807/212/2014/a15 ÎNCH. 01.04.2015 În baza art. 208 alin. 5 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpaţilor T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Afrenie Marian Cătălin, Stavilă Vasile Valentin, Peteanu Florin şi Ioană Ionuţ Adrian. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen. modifică conţinutul măsurii controlului judiciar a inculpatului Stavilă Vasile Valentin în sensul limitării dreptului de circulaţie a inculpatului la nivelul ţării. Celelalte obligaţii impuse inculpatului Stavilă Vasile Valentin prin măsura controlului judiciar rămân neschimbate. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen., admite cererea inculpatului I***** K**** I***** de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul încuviinţării inculpatului I***** K**** I***** a părăsirii municipiului Constanţa numai în intervalul de timp 08.04-15.04.2015 când inculpatul poate părăsi România numai pentru a se deplasa la locuinţa sa situată în Bulgaria, oraş Petrich, Regiunea Blagoiev Grad, strada Kalabach nr. 18. Celelalte obligaţii impuse inculpatului I***** K**** I***** prin măsura controlului judiciar rămân neschimbate. Respinge ca neîntemeiate cererile de revocare/modificare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpaţii T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Afrenie Marian Cătălin, Stavilă Vasile Valentin, Peteanu Florin şi Ioană Ionuţ Adrian. În baza art. 273 alin. 4 C.proc.pen., retribuţia interpretului, în cuantum de 80 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru verificarea măsurilor preventive, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare, în privinţa măsurilor preventive. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.04.2015. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 01.04.2015pentru continuarea cercetarii judecatoresti acorda termen de judecata la data de 12.05.2015 asupra verifcarii legalitarii si temeiniciei masurilor preventive instituite in sarcina inculpatilor stabileste termen de pronuntare la data de 01.04.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2015audiere martor prin videoconferinta cu Bulgaria
Incheiere de sedinta din 05.03.2015DOSAR NR. 11807/212/2014/a15 ÎNCH. 25.02.2015 În baza art. 208 alin. 5 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpaţilor T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Afrenie Marian Cătălin, Stavilă Vasile Valentin, Peteanu Florin şi Ioană Ionuţ Adrian. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen. modifică conţinutul măsurii controlului judiciar a inculpaţilor Ioană Ionuţ Adrian şi Peteanu Florin în sensul limitării dreptului de circulaţie a celor doi inculpaţi la nivelul ţării. Celelalte obligaţii impuse inculpaţilor Ioană Ionuţ Adrian şi Peteanu Florin prin măsura controlului judiciar rămân neschimbate. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen., admite cererea inculpatului I***** K**** I***** de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul încuviinţării inculpatului I***** K**** I***** a părăsirii municipiului Constanţa numai în intervalul de timp 06.03.-16.03.2015 când inculpatul poate părăsi România numai pentru a se deplasa la locuinţa sa situată în Bulgaria, oraş Petrich, Regiunea Blagoiev Grad, strada Kalabach nr. 18. Celelalte obligaţii impuse inculpatului I***** K**** I***** prin măsura controlului judiciar rămân neschimbate. Respinge ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpaţii T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Afrenie Marian Cătălin, Stavilă Vasile Valentin, Peteanu Florin, Ioană Ionuţ Adrian. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru verificarea măsurilor preventive, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare, în privinţa măsurilor preventive. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2015. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 25.02.2015pentru continuarea cercetarii judecatoresti acorda termen de judecata la data de 31.03.2015 asupra verifcarii legalitarii si temeiniciei masurilor preventive instituite in sarcina inculpatilor stabileste termen de pronuntare la data de 25.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.02.2015DOSAR NR. 11807/212/2014/a15 ÎNCH. 14.01.2015 În baza art. 208 alin. 5 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar a inculpaţilor T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Afrenie Marian Cătălin, Stavilă Vasile Valentin, Peteanu Florin, Ioană Ionuţ Adrian. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen. modifică conţinutul măsurii controlului judiciar a inculpaţilor T**** S******, T**** C********* şi Ioană Ionuţ Adrian în sensul: 1. limitării dreptului de circulaţie a celor trei inculpaţi la nivelul judeţului Constanţa. 2. ridicării interdicţiei inculpatului Ioană Ionuţ Adrian de deplasare în PTF Vama Veche. Celelalte obligaţii impuse inculpaţilor T**** C*********, T**** S****** şi Ioană Ionuţ Adrian prin măsura controlului judiciar rămân neschimbate. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen., admite cererea inculpatului T**** C********* de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul încuviinţării inculpatului părăsirii judeţului Constanţa în intervalul de timp 25.01.-26.01.2015 când inculpatul poate părăsi judeţul Constanţa numai pentru a se deplasa la Curtea de Apel Suceava la termenul de judecată din data de 26.01.2015, în cadrul dosarului nr. 7156/86/2013. Celelalte obligaţii impuse inculpatului T**** C********* prin măsura controlului judiciar rămân neschimbate. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen., admite cererea inculpatului I***** K**** I***** de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul încuviinţării inculpatului I***** K**** I***** a părăsirii municipiului Constanţa numai în intervalul de timp 15.01.-01.02.2015 când inculpatul poate părăsi România numai pentru a se deplasa la locuinţa sa situată în Bulgaria, oraş Petrich, Regiunea Blagoiev Grad, strada Kalabach nr. 18. Celelalte obligaţii impuse inculpatului I***** K**** I***** prin măsura controlului judiciar rămân neschimbate. Respinge ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpaţii L**** C*******, I***** K**** I*****, Afrenie Marian Cătălin, Stavilă Vasile Valentin, Peteanu Florin şi Ioană Ionuţ Adrian. În baza art. 250 alin. 1 C.proc.pen., respinge ca tardivă cererea inculpatului Ioană Ionuţ Adrian de lăsare în folosinţă a numărului de telefon 0759029902. În baza art.275 alin. 2 C.proc.pen., obligă inculpatul Ioană Ionuţ Adrian la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pentru soluţionarea cererii de lăsare în folosinţă. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru verificarea măsurilor preventive, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare, în privinţa măsurilor preventive. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2015. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 14.01.2015pentru continuarea cercetarii judecatoresti acorda termen de judecata la data de 24.02.2015 ora 10:30 in vederea realizarii videoconferintei stabileste termen de judecata la data de 05.03.2015 ora 14:00. asupra verifcarii legalitarii si temeiniciei masurilor preventive instituite in sarcina inculpatilor stabileste termen de pronuntare la data de 14.01.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015DOSAR NR. 11807/212/2014/a15 ÎNCH. 26.11.2014 În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen., admite cererea inculpatului Peteanu Florin de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 27.08.2014 a Judecătoriei Constanţa. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen, impune inculpatului Peteanu Florin, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii legale: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 şi 9 C.proc.pen., impune inculpatului Peteanu Florin, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limită teritorială a judeţului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Constanţa; b) să nu se apropie de inculpaţii Ioană Ionuţ Adrian, T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Stavilă Vasile Valentin, Afrenie Marian Cătălin, numitul Demir Adna sau de membrii familiei acestora, martorii Arnăut Vasile Carapeţ Constantin, Chicheanu Răzvan, Cioti Nicolae, Ivănescu Tudor, Matei Dumitru, Năstase Cerasela, Perifan George, Puflene Stere, Sandu Niculae, Ţuţuianu Radu Octavian, Grigoraş Petrică, Papuc Toader, Ionescu Ştefan, Hulea Nicuţă, Staicu Marinel, Vasile Mircea, Cristea Marius, David Mihai, Ene Mihaela, Feraru Costel sau de membrii de familie ai acestora, şi să nu comunice cu persoanele enumerate direct sau indirect, pe nicio cale; d) să nu exercite activităţi specifice supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului Peteanu Florin că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen., admite în parte cererea inculpatului I***** K**** I***** de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 21.10.2014 a Judecătoriei Constanţa. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen, impune inculpatului I***** K**** I*****, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii legale: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 şi 9 C.proc.pen., impune inculpatului I***** K**** I*****, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limită teritorială a municipiului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Constanţa, cu excepţia intervalului de timp 15.12.2014-12.01.2015 când inculpatul poate părăsi România numai pentru a se deplasa la locuinţa sa situată în Bulgaria, oraş Petrich, Regiunea Blagoiev Grad, strada Kalabach nr. 18; b) să nu se apropie de inculpaţii Ioană Ionuţ Adrian, T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Stavilă Vasile Valentin, Afrenie Marian Cătălin, numitul Demir Adna sau de membrii familiei acestora, martorii Arnăut Vasile Carapeţ Constantin, Chicheanu Răzvan, Cioti Nicolae, Ivănescu Tudor, Matei Dumitru, Năstase Cerasela, Perifan George, Puflene Stere, Sandu Niculae, Ţuţuianu Radu Octavian, Grigoraş Petrică, Papuc Toader, Ionescu Ştefan, Hulea Nicuţă, Staicu Marinel, Vasile Mircea, Cristea Marius, David Mihai, Ene Mihaela, Feraru Costel sau de membrii de familie ai acestora, şi să nu comunice cu persoanele enumerate direct sau indirect, pe nicio cale; c) să nu se apropie de numiţii Talibov Emin Beyzatov, Jivko Dimitrov Vasilev şi numiţii „Bobi” şi „Valentin” despre care a formulat declaraţii în faţa instanţei, sau de membrii familiei acestora, şi să nu comunice cu persoanele enumerate direct sau indirect, pe nicio cale; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului I***** K**** I***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Respinge ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii controlului judiciar dispusă asupra inculpatului I***** K**** I*****, formulată de inculpat prin apărător ales. Respinge ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii controlului judiciar dispusă asupra inculpatului Ioană Ionuţ Adrian, formulată de inculpat prin apărător ales. Respinge ca neîntemeiate cererile de revocare şi modificare a conţinutului măsurii controlului judiciar, dispusă asupra inculpatului Afrenie Marian Cătălin, formulate de inculpat prin apărător ales. În baza art. 250 alin. 1 C.proc.pen., respinge ca tardivă cererea petentei Tocia Cristina de ridicare a măsurii sechestrului asigurător asupra autovehiculului marca Audi A6 LCANAF1 şi sumei de 850 euro, restituire şi lăsare în folosinţă a autovehiculului marca Audi A6 LCANAF1. În baza art.275 alin. 2 C.proc.pen., obligă inculpaţii Ioană Ionuţ Adrian şi Afrenie Marian Cătălin şi petenta Tocia Cristina la plata a câte 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea cererilor formulate de inculpaţii I***** K**** I***** şi Peteanu Florin, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare, în privinţa măsurilor preventive. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2014, ora 12.30. Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 26.11.2014pe fondul cauzei, pentru continuarea cercetarii judecatoresti acorda termen la data de 13.01.2015. asupra cererilor de revocare a masurilor preventive formulate de inculpati, precum si asupra cererii de ridicare a sechestrului formulată de Tocia Cristina stabileste termen de pronuntare la data de 26.11.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2014În baza art. 208 alin. 4 C.proc.pen., menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţii T**** S****** ( ......) şi T**** C********* (.....). Respinge ca neîntemeiată cererea inculpaţilor T**** S****** şi T**** C********* de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. În baza art. 221 alin. 6 C.proc.pen. admite cererea inculpatului T**** C********* şi încuviinţează părăsirea imobilului de executare a măsurii arestului la domiciliu pentru deplasare la cabinetul medical aparţinând SC TRATADENT SRL situat în municipiul Constanţa, pe traseul firesc de deplasare, pentru tratament medical stomatologic. Încuviinţarea părăsirii domiciliului este valabilă numai pentru 8 zile, calculate de la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri şi stabilite de medicul curant din cadrul SC TRATADENT SRL şi dovedite cu acte medicale emise de către acesta şi deţinute de inculpat pe tot timpul cât nu se află la domiciliu. În baza art. 208 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul I***** K**** I***** (....) cu măsura controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen., impune inculpatului I***** K**** I*****, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii legale: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., impune inculpatului I***** K**** I*****, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Constanţa. d) să nu se apropie de inculpaţii Ioană Ionuţ Adrian, Peteanu Florin, T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, Afrenie Marian Cătălin, Stavilă Vasile Valentin sau de membrii familiei acestora, martorii Arnăut Vasile Carapeţ Constantin, Chicheanu Răzvan, Cioti Nicolae, Ivănescu Tudor, Matei Dumitru, Năstase Cerasela, Perifan George, Puflene Stere, Sandu Niculae, Ţuţuianu Radu Octavian, Grigoraş Petrică, Papuc Toader, Ionescu Ştefan, Hulea Nicuţă, Staicu Marinel, Vasile Mircea, Cristea Marius, David Mihai, Ene Mihaela, Feraru Costel, numiţii Sav Dorin şi Demir Adna sau de membrii de familie ai acestora, şi să nu comunice cu persoanele enumerate direct sau indirect, pe nicio cale; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului I***** K**** I***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 208 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul Afrenie Marian Cătălin (....) cu măsura controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen., impune inculpatului Afrenie Marian Cătălin, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii legale: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., impune inculpatului Afrenie Marian Cătălin, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţelor Dolj şi Olt, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Constanţa. b) să nu se deplaseze în municipiul Bucureşti în alte scopuri, decât pentru însoţirea soţiei sale Afrenie Diana la unităţile spitaliceşti, conform documentelor medicale eliberate şi deţinute asupra sa de către inculpat, pe toată durata deplasării. Deplasările în alte scopuri pe raza municipiului Bucureşti vor fi încuviinţate în prealabil de Judecătoria Constanţa; c) să nu se deplaseze pe raza judeţului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Constanţa, şi numai pentru prezentarea la termenele de judecată stabilite în prezenta cauză; d) să nu se apropie de inculpaţii Ioană Ionuţ Adrian, Peteanu Florin, T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Stavilă Vasile Valentin sau de membrii familiei acestora, martorii Arnăut Vasile Carapeţ Constantin, Chicheanu Răzvan, Cioti Nicolae, Ivănescu Tudor, Matei Dumitru, Năstase Cerasela, Perifan George, Puflene Stere, Sandu Niculae, Ţuţuianu Radu Octavian, Grigoraş Petrică, Papuc Toader, Ionescu Ştefan, Hulea Nicuţă, Staicu Marinel, Vasile Mircea, Cristea Marius, David Mihai, Ene Mihaela, Feraru Costel, numiţii Sav Dorin şi Demir Adna sau de membrii de familie ai acestora, şi să nu comunice cu persoanele enumerate direct sau indirect, pe nicio cale; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului Afrenie Marian Cătălin că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Respinge ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii controlului judiciar dispusă asupra inculpatului Ioană Ionuţ Adrian, formulată de inculpat prin apărător ales. În baza art. 255 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului Ioană Ionuţ Adrian de restituire a telefonului mobil Iphone 4 serie ...precum şi a telefonului mobil marca Nokia model 1661 cu seria ..... În baza art. 273 alin. 4 C.proc.pen., retribuţia interpretului, în cuantum de 174 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.10.2014, ora 15.44. Pentru citarea martorilor
Incheiere de sedinta din 21.10.2014În baza art. 221 alin. 6 C.proc.pen. admite cererea inculpatului T**** C*********. Încuviinţează părăsirea imobilului de executare a măsurii arestului la domiciliu pentru deplasare la cabinetul medical aparţinând SC TRATADENT SRL situat în municipiul Constanţa, pe traseul firesc de deplasare, pentru tratament medical stomatologic. Încuviinţarea părăsirii domiciliului este valabilă numai pentru data de 15.10.2014, în intervalul orar 14.00-20.00. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.10.2014, ora 12.11.
Incheiere de sedinta din 14.10.2014Termen de grefă
În baza art. 242 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de revocare şi înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul Afrenie Marian Cătălin. În baza art. 242 alin. 2 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar formulată de inculpaţii T**** S****** şi T**** C*********. În baza art. 221 alin. 6 C.proc.pen. respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului T**** C********* de încuviinţare a părăsirii domiciliului pentru o zi, pentru tratament stomatologic. În baza art. 215 alin. 9 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată cererea de modificare a conţinutului măsurii controlului judiciar formulată de inculpatul Peteanu Florin. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă inculpaţii T**** S******, T**** C*********, Peteanu Florin, Afrenie Marian Cătălin la plata sumei de câte 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.09.2014, ora 13.45. ............................. Pentru a se cita martorii din rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 23.09.2014În baza art. 208 alin. 2 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar asupra inculpatului Peteanu Florin. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen, impune inculpatului Peteanu Florin, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii legale: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 şi 9 C.proc.pen., impune inculpatului Peteanu Florin, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limită teritorială a municipiului Mangalia, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Constanţa şi doar pentru deplasarea la locul de muncă din municipiul Constanţa stabilit de angajator în baza art. 65 alin. 4 din Legea nr. 360/2002, şi retur, pe itinerariul de deplasare firesc; b) să nu se deplaseze în PTF Vama Veche; c) să nu se apropie de inculpaţii Ioană Ionuţ Adrian, T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Stavilă Vasile Valentin, Afrenie Marian Cătălin, numitul Demir Adna sau de membrii familiei acestora, martorii Arnăut Vasile Carapeţ Constantin, Chicheanu Răzvan, Cioti Nicolae, Ivănescu Tudor, Matei Dumitru, Năstase Cerasela, Perifan George, Puflene Stere, Sandu Niculae, Ţuţuianu Radu Octavian, Grigoraş Petrică, Papuc Toader, Ionescu Ştefan, Hulea Nicuţă, Staicu Marinel, Vasile Mircea, Cristea Marius, David Mihai, Ene Mihaela, Feraru Costel sau de membrii de familie ai acestora, şi să nu comunice cu persoanele enumerate direct sau indirect, pe nicio cale; d) să nu exercite activităţi specifice supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 208 alin. 2 C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar asupra inculpatului Ioană Ionuţ Adrian. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen, impune inculpatului Ioană Ionuţ Adrian, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii legale: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 şi 9 C.proc.pen., impune inculpatului Ioană Ionuţ Adrian, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limită teritorială a municipiului Mangalia, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Constanţa şi doar pentru deplasarea la locul de muncă din municipiul Constanţa stabilit de angajator în baza art. 65 alin. 4 din Legea nr. 360/2002, şi retur, pe itinerariul de deplasare firesc; b) să nu se deplaseze în PTF Vama Veche; c) să nu se apropie de inculpaţii Peteanu Florin, T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Stavilă Vasile Valentin, Afrenie Marian Cătălin, numitul Demir Adna sau de membrii familiei acestora, martorii Arnăut Vasile Carapeţ Constantin, Chicheanu Răzvan, Cioti Nicolae, Ivănescu Tudor, Matei Dumitru, Năstase Cerasela, Perifan George, Puflene Stere, Sandu Niculae, Ţuţuianu Radu Octavian, Grigoraş Petrică, Papuc Toader, Ionescu Ştefan, Hulea Nicuţă, Staicu Marinel, Vasile Mircea, Cristea Marius, David Mihai, Ene Mihaela, Feraru Costel, numitul Sav Dorin sau de membrii de familie ai acestora, şi să nu comunice cu persoanele enumerate direct sau indirect, pe nicio cale; d) să nu exercite activităţi specifice supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpaţilor Peteanu Florin şi Ioană Ionuţ Adrian că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Respinge ca neîntemeiate cererile inculpaţilor Peteanu Florin şi Ioană Ionuţ Adrian de revocare a măsurii controlului judiciar. În baza art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 206 alin. 4 C.proc.pen., executorie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.09.2014, ora 11.10.
Incheiere de sedinta din 19.09.2014În baza art. 277 şi art. 278 C.proc.pen, dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei şi dispozitivului încheierii din data de 27.08.2014 pronunţată în dosarul nr. 11807/212/2014/a15 al Judecătoriei Constanţa în sensul că minuta şi dispozitivul acestei încheieri se completează cu următoarea dispoziţie: „În baza art. 221 alin. 6 C.proc.pen. admite cererea inculpatului I***** K**** I***** şi încuviinţează părăsirea domiciliului său din situat în municipiul Constanţa, strada Dunării nr. 6, bloc MG5, scara A, etaj 4, apartament 16, judeţul Constanţa, pentru deplasarea, în funcţie de necesităţi, la cea mai apropiată unitate comercială de profil în vederea procurării mijloacelor esenţiale de existenţă.” În baza art. 278 alin. 3 C.proc.pen., se fac menţiunile corespunzătoare în dispozitivul hotărârii şi minuta astfel corectate. In baza art. 275 al. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.08.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 28.08.2014În baza art. 208 alin. 4 C.proc.pen., menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpaţii I***** K**** I***** (....), T**** S****** (...) şi T**** C********* (....). Respinge ca neîntemeiată cererea inculpaţii T**** S****** şi T**** C********* de înlocuire măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. În baza art. 208 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.proc.pen., înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului L**** C******* (....) cu măsura controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen., impune inculpatului L**** C*******, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii legale: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., impune inculpatului L**** C*******, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Constanţa, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Constanţa; b) să nu se apropie de inculpaţii T**** S******, T**** C*********, I***** K**** I*****, Stavilă Vasile Valentin, Afrenie Marian Cătălin, Peteanu Florin, Ioană Ionuţ Adrian, Demir Adna sau de membrii familiei acestora, martorii Arnăut Vasile Carapeţ Constantin, Chicheanu Răzvan, Cioti Nicolae, Ivănescu Tudor, Matei Dumitru, Năstase Cerasela, Perifan George, Puflene Stere, Sandu Niculae, Ţuţuianu Radu Octavian, Grigoraş Petrică, Papuc Toader, Ionescu Ştefan, Hulea Nicuţă, Staicu Marinel, Vasile Mircea, Cristea Marius, David Mihai, Ene Mihaela, Feraru Costel sau de membrii de familie ai acestora, şi să nu comunice cu persoanele enumerate direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului L**** C******* că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului L**** C******* de revocare a măsurii arestării preventive. În baza art. 208 alin. 4 C.proc.pen. menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul Afrenie Marian Cătălin (....). În baza art. 221 alin. 6 C.proc.pen. admite cererea inculpatului Afrenie Marian Cătălin şi încuviinţează părăsirea domiciliului său din sat Ghidici, str. Mihai Viteazu nr. 175, municipiul Calafat, judeţul Dolj, zilnic în intervalul orar 07.15-16.45, pentru deplasarea la locul de muncă reprezentat de punctele de lucru ale angajatorului PFA Negrea Iulia înregistrată la Registrul Comerţului sub numărul F16/1928/2011, situate în localitatea Băileşti, judeţul Dolj precum şi pentru deplasări pe raza judeţului Dolj exclusiv în exercitarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin fişa postului. Încuviinţează inculpatului Afrenie Marian Cătălin părăsirea domiciliului său din sat Ghidici str. Mihai Viteazu nr. 175, municipiul Calafat, judeţul Dolj, pentru însoţirea soţiei sale Afrenie Diana la unităţile spitaliceşti de pe raza judeţului Olt şi municipiul Bucureşti, conform documentelor medicale eliberate şi deţinute asupra sa de către inculpat, pe toată durata deplasării. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului Afrenie Marian Cătălin de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. În baza art. 208 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 242 alin. 2 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestului la domiciliu a inculpatului Ioană Ionuţ Adrian cu măsura controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen., impune inculpatului Ioană Ionuţ Adrian, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii legale: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., impune inculpatului Ioană Ionuţ Adrian, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limită teritorială a municipiului Mangalia, decât cu încuviinţarea prealabilă a Judecătoriei Constanţa; b) să nu se deplaseze în PTF Vama Veche; să se deplaseze doar de la domiciliu la locul de muncă stabilit de angajator în baza art. 65 alin. 4 din Legea nr. 360/2002 şi în conformitate cu dispoziţiile prezentei hotărâri, şi retur, pe itinerariul de deplasare firesc; c) să nu se apropie de inculpaţii Peteanu Florin, T**** S******, T**** C*********, L**** C*******, I***** K**** I*****, Stavilă Vasile Valentin, Afrenie Marian Cătălin, Demir Adna sau de membrii familiei acestora, martorii Arnăut Vasile Carapeţ Constantin, Chicheanu Răzvan, Cioti Nicolae, Ivănescu Tudor, Matei Dumitru, Năstase Cerasela, Perifan George, Puflene Stere, Sandu Niculae, Ţuţuianu Radu Octavian, Grigoraş Petrică, Papuc Toader, Ionescu Ştefan, Hulea Nicuţă, Staicu Marinel, Vasile Mircea, Cristea Marius, David Mihai, Ene Mihaela, Feraru Costel, numitul Sav Dorin sau de membrii de familie ai acestora, şi să nu comunice cu persoanele enumerate direct sau indirect, pe nicio cale; d) să nu exercite activităţi specifice supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului Ioană Ionuţ Adrian că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului Ioană Ionuţ Adrian de revocare a măsurii arestului la domiciliu. În baza art. 255 C.proc.pen., admite în parte cererea inculpatului Ioană Ionuţ Adrian şi dispune restituirea către inculpat a telefonului mobil Iphone 5 şi cartela conţinută cu numărul de telefon alocat 0749050535. Atrage atenţia inculpatului Ioană Ionuţ Adrian asupra obligaţiei de a păstra bunul restituit până la soluţionarea definitivă a procesului penal. În baza art. 273 alin. 4 C.proc.pen., retribuţia interpretului, în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art.275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare/comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.08.2014, ora 17.00 .
Incheiere de sedinta din 27.08.2014