S**** M****
InculpatB**** I*****
InculpatB****** f**** P********* M******
InculpatC***** D** A********
InculpatÎn baza art.345 alin.1 NCPP Respinge ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de inculpata Schutz Maria prin apărător privind neregularitatea actului de sesizare a instanţei - rechizitoriul nr. 131/P/2009 dat de DNA – Serviciul Teritorial Craiova, nulitatea actelor de urmărire penală, cererea privind restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmării penale şi emiterea unui rechizitoriu cu respectarea tuturor prevederilor procesual penale spre a se putea stabili obiectul şi limitele judecăţii şi cererea privind excluderea probelor administrate anterior începerii urmării penale . În baza art. 346 NCPP constată legalitatea sesizării instanţei a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii în cauza penală privind pe inculpaţii: 1) SCHÜTZ MARIA, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art.47 C.pen. rap. la art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.5 C.pen.; - instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art.47 C.pen. rap. la art.132 din Legea 78/2000 comb. cu art.297 alin.1 C.pen. cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. (10 acte materiale) şi art.5 C.pen., în final cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen. 2) B**** I*****, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.5 C.pen.; 3) BUNCIU MIHAELA (fostă Pîrvănuşi – Bunciu Mihaela), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr.78/2000 comb. cu art. 297 alin. (1) din C.pen. cu aplicarea art. 35 alin.(1) din C.pen. (10 acte materiale) şi art.5 C.pen.; 4) C***** D** A********, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr.78/2000 comb. cu art. 297 alin. (1) din C.pen. cu aplic. art.5 C.pen.; Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, azi 24 octombrie 2014.
Incheiere camera preliminara din 24.10.2014