G**** M****
ReclamantG**** D*****
PârâtG**** V*****
PârâtG**** C*******
PârâtG**** C******* R***** P***** G**** C***** I****
PârâtRespinge acţiunea în constatarea calităţii de unic moştenitor, formulată de reclamanta Gânga Maria, în contradictoriu cu pârâta Gângă Cristina Elena, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge acţiunea în constatarea calităţii de unic moştenitor, formulată de reclamanta Gîngă Maria, în contradictoriu cu pârâţii Gângă Viorel, Gângă Daniel, Gângă Cosmin Ionuţ şi Gângă Alexandru Gabriel, prin reprezentant legal Gângă Cristina Elena, ca neîntemeiată. Admite cererea reconvenţională formulată de pârâţii Gângă Cosmin Ionuţ şi Gângă Alexandru Gabriel, prin reprezentant legal Gângă Cristina Elena. Constată că pârâţii Gângă Cosmin Ionuţ şi Gângă Alexandru Gabriel au calitatea de moştenitori legali ai defunctului Gânga Gheorghe. Respinge cererea de restituire parţială a taxei judiciare de timbru formulate de reclamanta G**** M****, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către stat a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei pentru care s-a admis pârâţilor cererea de ajutor public judiciar din data de 21 aprilie 2015. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea şi motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.06.2015.
Hotarare 6373/2015 din 17.06.2015Amana pr. la data de 17.06.2015. Pronunţată în şedinţa publică din 10.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2015Acordă un nou termen de judecată pentru administrarea probei testimoniale pentru reclamantă. Stabileşte termen la data de 02.06.2015 în Camera de Consiliu în vederea soluţionării cererii reclamantei cu privire la restituire taxă de timbru.
Incheiere de sedinta din 14.05.2015Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar la plata taxei de timbru, formulată de petenţii Gângă Cosmin Ionuţ şi Gângă Alexandru Gabriel.
Incheiere de sedinta din 21.04.2015Acordă un nou termen de judecată pentru administrarea probei cu interogatoriu civil reclamantei şi pârâţilor, prorogând administrarea probei cu martori.
Incheiere de sedinta din 17.04.2015Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Gângă Cristina Elena.
Incheiere de sedinta din 25.03.2015Acordă un nou termen de judecată pentru a se lua la cunoştinţă de întâmpinarea şi cererea reconvenţională, dar şi de precizările reclamantei, prorogând punerea în discuţie a excepţiei invocate, dar şi a probatoriului.
Incheiere de sedinta din 09.03.2015