D***** V******
Intimat ReclamantL**** A**
Intimat ReclamantE**** D******
Intimat ReclamantH********* M*****
Intimat ReclamantS********* S*********** D** Î*********** P************* S****** R****** P*** P**** P**** V***** G****
Reprezentant legal PârâtAdmite cererea de lămurire dispozitiv. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 776 din 05.05.2014, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1193/86/2014, în sensul că prin expresia dobândă legală, la plata căreia a fost obligată pârâta, se înţelege dobânda legală penalizatoare, în sensul art. 1 alin.(3) din O.G. 13/2011. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei I civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.09.2020.
Incheierefinalacameraconsiliu din 01.09.2020lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 11.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
Amână judecarea cauzei pentru data de 09 aprilie 2020, avându-se în vedere lipsa de procedură constatată la termenul de astăzi.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Admite în parte acţiunea.. Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentinţa civilă nr.1055 din 11.05.2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr.2006/86/2009, calculată de la data introducerii cererii de faţă – 07.02.2014 şi până la data plăţii efective a sumelor menţionate în titlul executoriu. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, apel ce se va depune la arhiva Tribunalului Suceava.
Hotarare 776/2014 din 05.05.2014