D***** - S******** T********* S******
ApelantM******** V***** A***** z** M******
Intimat InculpatM******** C****** A*****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de Ministerul Public – DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava împotriva sentinţei penale nr. 68 din data de 16.04.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 11962/86/2013. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul Mărginean Vasile Adrian pentru săvârşirea infracţiunilor de: - trafic de droguri de risc în modalităţile „procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc, fără drept”, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 (în vechea reglementare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Vechiul Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a,c Vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. d Vechiul Cod penal, art. 396 alin.10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. - introducere în ţară de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 3 alin.1 din Legea nr. 145/2000 (în vechea reglementare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Vechiul Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a,c Vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. b Vechiul Cod penal, art. 396 alin.10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 alin.1 Cod penal, la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 65 Vechiul Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Vechiul Cod penal pe o durată de 2 (doi) ani. În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului Mărginean Vasile Adrian în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Vechiul Cod penal Pedeapsă de executat pentru inculpatul Mărginean Vasile Adrian: 2 (doi) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Vechiul Cod penal. În temeiul art. 86/1 Vechiul Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului Mărginean Vasile Adrian, pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condiţiile art. 86/2 Vechiul Cod penal. În temeiul art. 86/3 Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele stabilite de această instituţie; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.71 alin.5 Vechiul Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 Vechiul Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Mărginean Vasile Adrian asupra prevederilor art. 86/4 Vechiul Cod penal rap. la art. 83 Vechiul Cod penal. În temeiul art. 88 Vechiul Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Mărginean Vasile Adrian perioada reţinerii şi arestării preventive de la 17 octombrie 2013 până la 18 decembrie 2013, când a fost pus în libertate în baza deciziei penale nr. 1122 din aceeaşi dată pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Constată încetată de drept măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi localitatea, dispusă de Curtea de Apel Suceava prin decizia penală nr. 1122/18.12.2013, la data pronunţării prezentei hotărâri. Condamnă pe inculpatul Mihalescu Ciprian, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în modalităţile „deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc, fără drept”, prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 (în vechea reglementare), cu aplicarea art. 41 alin. 2 Vechiul Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a,c Vechiul Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. d Vechiul Cod penal, art. 396 alin.10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Vechiul Cod penal Pedeapsă de executat pentru inculpatul Mihalescu Ciprian: 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 86/1 Vechiul Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare aplicată inculpatului Mihalescu Ciprian pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni, stabilit în condiţiile art. 86/2 Vechiul Cod penal. În temeiul art. 86/3 Vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, la datele stabilite de această instituţie; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art.71 alin.5 Vechiul Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 Vechiul Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Mihalescu Ciprian asupra prevederilor art. 86/4 rap. la art. 83 Vechiul Cod penal. În temeiul art. 88 Vechiul Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de o zi, de la 17 octombrie 2013 ora 20:12 până la 18 octombrie 2013 ora 20:12. Constată încetată de drept măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi ţara, dispusă de Tribunalul Suceava prin încheierea din 13 decembrie 2013, la data pronunţării prezentei hotărâri. În temeiul art. 16 alin.1 teza I din Legea nr. 143/2000, confiscă de la ambii inculpaţi următoarele cantităţi de droguri: - 5,08 grame Cannabis (proba) rămasă după efectuarea determinărilor fizico – chimice, conform R.C.T.S. nr. 2107926 din data de 14.10.2013, predată la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform Dovezii seria D nr. 0103338 (vol. I fila 30 ds. u.p.); - 1,98 grame Cannabis (proba) şi 21,50 grame Cannabis (28 punguţe) (proba) rămasă după efectuarea determinărilor fizico-chimice, conform R.C.T.S. nr. 2107927 din data de 14.10.2013, predată la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform Dovezii seria D nr. 0103337 (vol. I fila 37 ds. u.p.); - 5,00 grame Cannabis (contraproba) rămasă după efectuarea determinărilor fizico – chimice, conform R.C.T.S. nr. 2107927 din data de 14.10.2013, predată la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O. conform Dovezii seria D nr. 0103337 (vol. I fila 37 ds. u.p.). În baza art. 17 alin.1 teza I din aceiaşi lege, dispune distrugerea, potrivit art. 574 lit. d Cod procedură penală, a cantităţilor de: - 5,08 grame Cannabis (proba) rămasă după efectuarea determinărilor fizico – chimice, conform R.C.T.S. nr. 2107926 din data de 14.10.2013; - 1,98 grame Cannabis (proba) şi 21,50 grame Cannabis (28 punguţe) (proba) rămasă după efectuarea determinărilor fizico-chimice, conform R.C.T.S. nr. 2107927 din data de 14.10.2013. În temeiul art. 17 alin.1 teza II din Legea nr. 143/2000, păstrează contraproba de 5,00 grame Cannabis, conform R.C.T.S. nr. 2107927 din data de 14.10.2013 (vol. I filele 32-36 ds. u.p.). În temeiul art. 16 alin.3 din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată, confiscă de la inculpatul Mărginean Vasile Adrian sumele de: - 641 lei găsită la acesta în momentul controlului corporal efectuat la data de 11.10.2013, care a fost depusă la CEC Bank – Sucursala Suceava, fiind emise Recipisa nr. 1019607/1 din data de 29 octombrie 2013 şi Chitanţa nr. 7701595/1 din data de 29 octombrie 2013; - 730 de lei care rezultă că a fost remisă inculpatului de către persoanele care au achiziţionat de la acesta diverse doze de cannabis. În temeiul art. 118 lit. e,f Vechiul Cod penal, confiscă de la inculpaţii Mărginean Vasile Adrian şi M******** C****** A***** următoarele bunuri: - pachetul de ţigări “Marlboro”, în interiorul căruia se aflau cinci punguţe autosigilante, transparente, care conţineau cannabis, ridicate de la numitul Mărginean Vasile Adrian, care se află într-un plic alb sigilat cu sigiliul MI nr. 11735; - 5 (cinci) punguţe autosigilante care constituie ambalajele probei, care se află într-un plic alb sigilat cu sigiliul MI nr.11735; - o cutie de carton în care se aflau 38 (treizeci şi opt) plicuri cu cannabis care aparţineau inculpatului Mărginean Vasile Adrian şi care au fost predate de inculpatul M******** C****** A*****, care se află într-un plic maro sigilat cu sigiliul MI nr.12594; - 3 (trei) grame ambalaje ale celor 10 punguţe alese aleatoriu din proba înaintată, aflate într-un plic maro sigilat cu sigiliul MI nr.12546, aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava. În temeiul art. 274 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii Mărginean Vasile Adrian şi M******** C****** A***** să plătească statului câte 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din prima instanţă. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 600 lei, reprezentând onorarii avocaţi oficiu inculpaţi, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.06.2014.
Hotarare 351/2014 din 20.06.2014Amână pronunţarea pentru data de 20.06.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.06.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2014Amână pronunţarea la data de 16.06.2014. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11.06.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2014