S* G*** E***** 2*** S**
Creditor CreditorS* V* D*********** S**
Debitor DebitorN** I********* S***
LichidatorAdmite cererea lichidatorului judiciar S.P. „N I” SPRL, formulată în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei V H D SRL, şi, în consecinţă: Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei V H D SRL în condiţiile art. 131 din Legea nr. 85/2006. Dispune radierea debitoarei V H D SRL din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj. Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri şi responsabilităţi. Încuviinţează onorariu lichidator judiciar, S.P. „N I” SPRL, în cuantum de în cuantum de 3.000 lei+TVA şi cheltuielile de procedură nedecontate, în cuantum de 138,07 lei, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2015.
Hotarare 2332/2015 din 16.09.2015Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar S.P. „N I” SPRL în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei V H D SRL, , aprobă propunerea lichidatorului judiciar şi desemnează pe R SRL să desfăşoare activitatea de inventariere, arhivare şi păstrare a documentelor aflate în arhiva debitoarei. Stabileşte în favoarea R SRL o remuneraţie în cuantum de 2.621,50 lei +TVA, sumă care va fi avansată din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006. Definitivă şi executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iunie 2015.
Hotarare 1657/2015 din 03.06.2015-în vederea clarificării activului debitoarei
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Admite raportul.Dispune trecerea debitoarei în procedura simplficată.
Hotarare 3386/2014 din 17.12.2014Admite cererea formulată de creditoarea G E SRL, în contradictoriu cu debitoarea V H D SRL, jud. Cluj, pentru deschiderea procedurii insolvenţei Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei V H D SRL. Numeşte administrator judiciar provizoriu pe S.P. „H&B INSOLV” SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art.59 din Legea nr.85/2006. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligaţie fiind în sarcina administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dispune desemnarea administratorului special. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a efectua notificările prev. de art. 61 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului preliminar al creanţelor la data de 16 ianuarie 2015, termenul de verificare, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor, la data de 30 ianuarie 2015, termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii care se vor formula în termenul stabilit de art. 73 al 2 din Legea 85/2006 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 11 februarie 2015. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale cu obligaţia de a notifica debitoarea în cazul formulării unei cereri de intrare în faliment în procedură simplificată şi fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 17 decembrie 2014. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26 noiembrie 2014.
Hotarare 3140/2014 din 26.11.2014