Dosar 1207/109/2014 din 12.03.2014

luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1207/109/2014
Data dosar:
12.03.2014
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
luarea măsurii arestării preventive (art.223 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2014 la ora 23:00

    Complet: Complet - DRL - urgent*
  • Soluţionare

    Admite în parte propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor C.A.-I., H.T.A. şi B.I.-A. pe o durată de 30 de zile, de la 12.03.2014 la 10.04.2014, inclusiv. Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatului RUDARU FLORIN-SELIN şi aplică inculpatului măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 211 C.p.p. Instituie în sarcina inculpatului obligaţiile prevăzute de art. 215 alin.1 lit.a) - c) Cod procedură penală, respectiv: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, precum şi următoarele obligaţii prevăzute de art. 215 alin.2 Cod procedură penală: - să nu părăsească ţara; - să nu se apropie de părţile vătămate ; - să nu conducă niciun fel de autovehicul; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art.215 alin.3 Cod procedură penală. În baza art. 215 alin.4 Cod procedură penală, desemnează Poliţia Comunei Merişani, jud. Argeş pentru a supraveghea respectarea de către inculpat a obligaţiilor impuse de către instanţă. În baza art.227 alin. 1C.p.p., dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut RUDARU FLORIN-SELIN. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariile apărătorilor din oficiu Mihai Ciprian şi Mihai Aura, în cuantum de 100 lei respectiv 200 lei, conform împuternicirilor avocaţiale nr. 1263/12.03.2014 şi 1264/12.03.2014, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 12.03.2014, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.

    Incheiere masuri preventive faza de UP 8/2014 din 12.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD