P**** V*****
InculpatD**** N******
Parte civilăP******** D* P* L**** J********** R********
Reprezentant legalÎn baza art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 4 şi 6 Cod procedură penală; Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului P**** V*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului P**** V*****. Respinge, ca neîntemeiate, cererile de revocare şi, respectiv, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau cu măsura arestului la domiciliu, formulate de inculpatul P**** V*****, prin apărător. În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală; Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5434/P/2014 din 30.10.2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea privind pe inculpatul P**** V*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P**** V*****. Stabileşte termen de judecată la data de 17 decembrie 2014, pentru când se citează inculpatul şi partea civilă; se încunoştinţează avocatul desemnat din oficiu inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare în ceea ce priveşte menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului şi definitivă în rest. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 26 noiembrie 2014.