S* N***** A***** C****** S**
Recurent CREDITORS* P***** S* P*** L********* C*** D* I********* T*********** - F****** T****
Recurent DEBITORS* S***** C** S**
Intimat PARATRespinge recursurile formulate de reclamanta S* N***** A***** C****** S** şi pârâta debitoare SC PLAPAF SA prin lichidator CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA – FILIALA TIMIŞ împotriva sentinţei civile nr. 2011/14.08.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 12149/30/2012/a1, în contradictoriu cu intimatul – pârât S* S***** C** S**. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 ianuarie 2015. Cu opinie separată în sensul admiterii recursului lichidatorului judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA – FILIALA TIMIŞ.
Hotarare 27/2015 din 19.01.2015T: 19.01.2015; pentru a se lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 12.01.2015Redeschide dezbaterile, repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 12.01.2015, pentru când se citează părţile, lichidatorul judiciar cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei toate actele, procedurile şi demersurile realizate în vederea efectuării celei de-a doua licitaţii şi să facă dovada depunerii raportului de expertiză la dosar şi al aprobării acestuia de către creditori. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.12.2014.
Incheiere de sedinta din 08.12.2014Amână pronunţarea hotărârii asupra cauzei de faţă la data de 08.12.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.12.2014Amână pronunţarea hotărârii asupra cauzei de faţă la data de 02.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2014T: 24.11.2014 Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de către reprezentanta recurentei – creditoare. Pune în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei extrasul CF cu privire la imobilul în litigiu. Amână judecarea cauzei la data de 24.11.2014, VCIV II-R1, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi vor depune la dosarul cauzei extras CF cu privire la imobilul în litigiu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.11.2014.
Incheiere de sedinta din 03.11.2014