P******** D* P* L**** J********** T*********
ApelantC******* D** M*****
Intimat InculpatAdmite cererea de înlăturare a omisiunii vădite formulată din oficiu şi în consecinţă, În baza art.279 rap. la art.278 Cod procedură penală dispune înlăturarea omisiunii vădite strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei penale nr.819/10.09.2014 în sensul că: în baza art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal din 1969 contopeşte pedepsele dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de: 8 (opt) luni închisoare. Menţine restul dispoziţiilor deciziei. Îndreptarea se va efectua pe ambele exemplare ale deciziei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.09.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.09.2014Admite apelul declarat de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte împotriva sentinţei penale nr.256/24.04.2014 pronunţată de către Judecătoria Târgovişte, pe care o desfiinţează în parte şi rejudecând, înlătură aplicarea disp. art. 81 cod penal şi condamnă pe inculpatul C******* D** M***** după cum urmează: -în baza disp. art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 5 cod penal, şi cu aplic. art. 396 alin. 10 cod procedură penală, infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, faptă din data de 01.03.2013, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare; -în baza disp. art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 5 cod penal, şi cu aplic. art. 396 alin. 10 cod procedură penală, infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă din data de 01.03.2013, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza disp. art. 81 cod penal din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat conform art. 82 cod penal din 1969 şi atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu pentru intimatul inculpat, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.09.2014.
Hotarare 819/2014 din 10.09.2014