P******** D* P* L**** J********** D****** T**** S******
PetentF*** I***** C******
InculpatAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei penale nr. 2459/01.10.2014 pronunţată în dosar nr.12234/225/2014, în sensul că la alineatul 2 al minutei se va consemna „condamnă pe inculpatul F*** I***** C****** la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două ) luni închisoare” şi nu „condamnă pe inculpatul F*** I***** C****** la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (şase ) luni închisoare”, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 08 Octombrie 2014, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Incheiere indreptare eroare materiala din 08.10.2014În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu inculpatul F*** I***** C****** , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe , prev. de art.336 alin.1 C.p. În baza 336 alin.1 condamnă pe inculpatul F*** I***** C****** la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (şase ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91 alin.1 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Şimian pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi,01 octombrie 2014.
Hotarare 2459/2014 din 01.10.2014