Dosar 1223/90/2014 din 28.03.2014

drepturi băneşti -dobânzi legale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1223/90/2014
Data dosar:
28.03.2014
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
drepturi băneşti -dobânzi legale
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.06.2014 la ora 08:00

    Complet: C.M.A.S. 7
  • Admis fond

    Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 28.03.2011, invocată de pârâtul M********* J********. Admite cererea. Obligă pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a daunelor-interese moratorii, respectiv a dobânzii legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data scadenţei acestora şi în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentinţelor şi deciziilor pronunţate în favoarea lor, respectiv: sentinţa civilă nr. 1207/13.12.2007 a Tribunalului Olt, sentinţa civilă nr. 946/22.05.2008 a Tribunalului Olt, decizia civilă nr. 175/9.12.2008 a CA Craiova, sentinţa civilă nr. 128/F-CM/22.10.2008 a CA Piteşti, sentinţa civilă nr. 212/19.02.2008 a Tribunalului Olt si sentinţa civilă nr. 214/12.02.2008 a Tribunalului Olt. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2014.

    Hotarare 819/2014 din 17.06.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD