Dosar 12291/325/2014 din 11.04.2014

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12291/325/2014
Data dosar:
11.04.2014
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    În temeiul art. 86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art 5 C.pen. şi a prevederilor Dec.C.C. nr 256/2014 şi cu aplicarea art 396 al 10 din C.pr.pen condamnă inculpatul fără antecedente penale, la pedeapsa de: 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art.71 C.pen.1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi lit b C.pen.1969, cu titlu de pedepse accesorii. În temeiul art. 81 C. pen.1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani 8 luni în condiţiile art. 82 C. pen.1969. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen.1969 pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen.1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art.274 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 18.06.2014.

    Hotarare 2511/2014 din 18.06.2014
  • Sedinta din data de 02.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Constata ca nu s-au ridicat excepţii in ceea ce priveşte legalitate actului de sesizare a instanţei si legalitatea actelor de urmărire penala. Constata legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor si efectuării actelor de urmărire penala si va dispune începerea judecaţii. Acorda termen de judecată în şedinţa publica in data de 18.06.2014, pentru când, se citează inculpatul si se dispune comunicarea încheierii de îndata procurorului si inculpatului.

    Incheiere camera preliminara din 02.06.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD