B**** D***** N******
InculpatÎn baza art.485 alin.1 lit.a C.Proc.Pen. admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti cu inculpatul B**** D***** N******, cercetat pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.336 alin.1 C.Pen., obiect al cauzei penale nr.491/P/2014.În baza art.396 alin.1 şi alin.4 C.Proc.Pen. raportat la art.83 C.Pen. stabileşte pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare în sarcina inculpatului B**** D***** N******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.336 alin.1 C.Pen. În baza art.83 alin.1 C.Pen. amână aplicarea pedepsei de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, potrivit art.84 C.Pen.În baza art.85 alin.1 C.Pen. obliga inculpatul B**** D***** N****** ca pe durata termenului de încercare sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.404 alin.3 C.Proc.Pen. atrage atenţia inculpatului că, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, se va revoca amânarea şi se va dispune aplicarea pedepsei stabilite şi executarea ei în regim de detenţie.În baza art.274 alin.1 C.Proc.Pen. obligă inculpatul B**** D***** N****** la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2014.
Hotarare 223/2014 din 15.10.2014având nevoie de timp pentru deliberare şi pronunţare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii 1230/338/2014 din 30.09.2014stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare pentru data de 30.09.2014
Incheiere de sedinta 1230/338/2014 din 16.09.2014