L**** B***** L****
ReclamantA******* C***** G*******
PârâtL**** A***** S****
ReclamantAdmite în parte acţiunea având ca obiect „nulitate contract” formulată de reclamanţii L**** B***** L**** şi L**** A***** S**** în contradictoriu cu pârâta Andriesi Corina – Gabriela. Constată nulitatea contractului de vânzare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager autentificat sub nr. 3647 din data de 24.09.2014 de către BNP Negură Adina Loredana. Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect „rezoluţiune contract” formulată de reclamanţii L**** B***** L**** şi L**** A***** S**** în contradictoriu cu pârâta Andriesi Corina - Gabriela. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 2550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat acordat parţial. Respinge cererile pârâtei privind plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.12.2016.
Hotarare 5030/2016 din 29.12.2016Amână pronunţarea la data de 29.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.12.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2016Amână pronunţarea la data de 22.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2016Pune în vedere părţilor să ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză medico – legală de la dosar. Se vor emite adrese către reclamanţi prin care li se aduce la cunoştinţă că au obligaţia ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar dovada achitării taxei de expertiză în cuantum de 25 lei. Pune în vedere părţilor ca în cazul în care au de formulat obiecţiuni cu privire la conţinutul raportului de expertiză să le depună la dosar până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 17 noiembrie 2016, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Se va reveni cu adresă către Institutul de Medicină Legală Iaşi prin care se va solicita să răspundă la obiectivele stabilite de către instanţă. Amână judecarea cauzei la data de 22 septembrie 2016, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 02.06.2016Se va reveni cu adresă către Institutul de Medicină Legală Iaşi prin care se va solicita să răspundă la obiectivele stabilite de către instanţă. Se va aduce la cunoştinţă că prin adresa iniţială s-a solicitat acestei instituţii să răspundă la 6 obiective, iar prin expertiza s-a răspuns la două obiective, rămânând alte patru obiective la care nu au comunicat nici un răspuns, precizând că în ceea ce priveşte acestea competenţa revine unei comisii în traumatologie. I se va solicita să răspundă la cele patru obiective la care nu au formulat răspuns, precum şi să comunice dacă mai este necesară plata vreunei taxe, cuantumul şi contul în care aceasta trebuie achitată. Amână judecarea cauzei la data de 2 iunie 2016, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 21.04.2016Se va reveni cu adresă către Institutul de Medicină Legală Iaşi prin care se va solicita să răspundă la obiectivele 1, 2, 3 şi 5 stabilite de către instanţă. I se va solicita să înainteze cererea de efectuare a lucrării de expertiză, având în vedere obiectivele stabilite, către comisia competentă în acest sens. De asemenea, i se va solicita să precizeze, în cazul în care este necesară achitarea unei alte taxe, cuantumul şi contul în care aceasta trebuie achitată. Amână judecarea cauzei la data de 21 aprilie 2016, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 martie 2016.
Incheiere de sedinta din 03.03.2016Dispune detaşarea filelor 365-591 dosar şi înaintarea acestora către Institutul de Medicină Legală Iaşi în vederea efectuării lucrării de expertiză. Se va emite adresă către I.M.L. Iaşi, pentru a răspunde la obiectivele stabilite de către instanţă, având în vedere înscrisurile ataşate. De asemenea, se va comunica în copie contractul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager autentificat sub nr. 3647 din data de 24.09.2014 de BNP Negură Adina Loredana şi certificatul de deces seria DZ nr. 963896 emis pentru Caşoschi Aurelia. Amână judecarea cauzei la data de 3 martie 2016, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Instanţa stabileşte următoarele obiective: - să se stabilească dacă decesul defunctei Caşoschi Aurelia (survenit la data de 16.10.2014) a fost cauzat sau a rezultat, direct sau indirect, parţial sau în totalitate, din condiţii preexistente, adică din afecţiuni cronice sau din îmbolnăviri diagnosticate de un medic specialist înainte de data de 24.09.2014 (ca dată a încheierii contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere şi usufruct viafer aut. sub nr. 3647/24.09.2014); - să se stabilească dacă, la data de 24.09.2014 (ca dată a încheierii contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager aut. sub nr. 3647/24.09.2014), moartea defunctei Caşoschi Aurelia era iminentă, date fiind afecţiunile de sănătate pe care acesta le avea la data menţionată; - să se stabilească care au fost afecţiunile de sănătate care au generat decesul defunctei Caşoschi Aurelia şi dacă afecţiunile ce au cauzat decesul acestuia existau la data de 24.09.2014 ( ca dată a încheierii contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager); - să se stabilească dacă afecţiunile cronice sau derivate din îmbolnăviri diagnosticate de un medic specialist înainte de data de 24.09.2014, au putut afecta direct sau indirect, parţial sau în totalitate, discernământul defunctei în validarea acţiunilor civile materializate prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreţinere şi uzufruct viager aut. sub nr. 3647/24.09.2014; - faţă de certificatul constatator al decesului nr. 791/17.10.2014, să se precizeze dacă, raportat la diagnostic şi cauza morţii, decesul a fost cauzat de neoplasmul tratat sau de ocluzia intestinală; - dacă medicaţia urmată a avut consecinţe asupra funcţiilor psihice ale numitei Caşoschi Aurelia. Se va emite adresă către I.M.L. Iaşi, pentru a răspunde la obiectivele stabilite de către instanţă. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării taxei de care se face vorbire în conţinutul adresei, precum şi, în termen de 5 zile, să depună la dosarul cauzei copii de pe înscrisurile comunicate de către spital şi de către spitalul de la Cluj, în special filele 81, 154, 158, 170, 246, 303. Amână cauza la data de 28.01.2016, părţile având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.12.2015.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015Se reveni cu adresă către IML Iaşi pentru a preciza costul unei expertize medico – legale prin care să se stabilească cauza decesului unei persoane şi existenţa discernământului la momentul încheierii unui act juridic, contul în care se virează contravaloarea taxei, precum şi înscrisurile ce trebuie înaintate. Amână judecarea cauzei la data de 3 decembrie 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 22.10.2015Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamanţilor de înlocuire a martorei Grecu Veronica. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună în termen de 5 zile lista cu numele martorului pentru care s-a solicitat înlocuirea. Ia act de faptul că apărătorul reclamanţilor a precizat că va asigura prezenţa martorului la următorul termen de judecată în vederea audierii. Pune în vedere pârâtei, prin apărător, să asigure prezenţa martorei Andrian Elena. Se va emite adresă către IML Iaşi pentru a preciza costul unei expertize medico – legale prin care să se stabilească cauza decesului unei persoane şi existenţa discernământului la momentul încheierii unui act juridic, contul în care se virează contravaloarea taxei, precum şi înscrisurile ce trebuie înaintate. Pune în vedere părţilor să depună la dosar listele cu obiectivele propuse în vederea efectuării expertizei medico – legale. Amână judecarea cauzei la data de 22 octombrie 2015, ora 12:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Încuviinţează cererea formulată de apărătorul reclamantei – avocat Viorescu Răzvan de comunicare a încheierilor de şedinţă din prezentul dosar prin e-mail, urmând ca de la acest termen de judecată să fie comunicate încheierile de şedinţă prin e-mail. Pune în vedere părţilor prin apărători să asigure prezenţa martorilor Grecu Veronica, pentru reclamanţi, şi Maxinese Viorica, pentru pârâtă. Se va emite adresă către IML Iaşi pentru a preciza costul unei expertize medico – legale prin care să se stabilească cauza decesului unei persoane şi existenţa discernământului la momentul încheierii unui act juridic, contul în care se virează contravaloarea taxei, precum şi înscrisurile ce trebuie înaintate. Prorogă încuviinţarea obiectivelor aferente lucrării de expertiză pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 17 septembrie 2015, ora 12, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015Pune în vedere părţilor prin apărători să asigure prezenţa martorilor pentru următorul termen de judecată. Prorogă discutarea probei cu expertiza pentru următorul termen de judecată cu precizarea că au sosit relaţiile la dosarul cauzei, punând în vedere părţilor să ia cunoştinţă de acestea de la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 11 iunie 2015, ora 12, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 mai 2015
Incheiere de sedinta din 14.05.2015Prorogă administrarea probei cu interogatoriul reclamantului la următorul termen de judecată. Pune în vedere pârâtei, prin apărător, ca pentru următorul termen de judecată să depună la dosar listele cu întrebările formulate în vederea administrării probei cu interogatoriul părţii adverse. Se va reveni cu adresă către Institutul Oncologic Prof. Dr. I . Chiricuţa din Cluj Napoca pentru a comunica actele medicale ale numitei Caşoschi Aurelia, decedată la data de 16.10.2014, conform certificatului de deces seria DZ nr. 963896. În ceea ce priveşte proba cu expertiza în ambele variate solicitate de părţi, prin apărători, prorogă discutarea acestora după depunerea relaţiilor de către Institutul Oncologic Prof. Dr. I . Chiricuţa. Dispune audierea la următorul termen de judecată a martorei Bancu Emilia, pentru reclamat, şi Anchidin Viorica, pentru pârâtă. Ia act de precizările formulate de către părţi, prin apărători cu privire la împrejurarea că vor asigura prezenţa a câte unui martor la următorul termen de judecată. Pune în vedere, reclamantului, prin apărător, să precizeze temeiul de drept şi motivele de fapt ale cererii formulate la termenul anterior de judecată, cerere prin care a solicitat comunicarea prin e-mail a încheierilor de şedinţă. Amână judecarea cauzei la data de 14 mai 2015, ora 12, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 2 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 02.04.2015Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei. Încuviinţează, pentru reclamant, proba testimonială şi limitează numărul martorilor la trei. Încuviinţează, pentru pârâtă, proba testimonială constând în audierea celor doi martori propuşi. Pune în vedere pârâtei, prin apărător, ca în cazul în care doreşte suplimentarea probei cu martori să indice în 5 zile cu listă numele şi adresa martorului propus. Încuviinţează proba cu interogatoriul părţilor. Pune în vedere părţilor prezente să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriul. Pune în vedere părţilor, prin apărători, ca pentru următorul termen de judecată să depună la dosar listele cu întrebările formulate în vederea administrării probei cu interogatoriul părţii adverse. Se va emite adresă către Institutul Oncologic Prof. Dr. I . Chiricuţa din Cluj Napoca pentru a comunica actele medicale ale numitei Caşoschi Aurelia, decedată la data de 16.10.2014, conform certificatului de deces seria DZ nr. 963896. Se va emite adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru a ne comunica actele medicale ale numitei Caşoschi Aurelia, decedată la data de 16.10.2014, conform certificatului de deces seria DZ nr. 963896, precum şi certificatul constatator al morţii. Se va emite adresă către Cab. medicul de familie dr. Nichifor Virginia Valeria pentru a comunica actele medicale ale numitei Caşoschi Aurelia, decedată la data de 16.10.2014, conform certificatului de deces seria DZ nr. 963896. În ceea ce priveşte proba cu expertiza în ambele variate solicitate de părţi, prin apărători, prorogă discutarea acestora după administrarea probei cu înscrisuri. Prorogă administrarea probei testimoniale la termenul ulterior de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 2 aprilie 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19 februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 19.02.2015