E** C****** G*******
InculpatS* A******** S**
Parte vătămatăCondamnă inculpatul E C G, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 1 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 lit. c C. pen. 1969 şi a art. 5 N. C. pen., la pedeapsa de 5 luni închisoare. În temeiul art. 81 C. pen. 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, iar în temeiul art. 82 C. pen. 1969, stabileşte termen de încercare 2 ani şi 5 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1969. În temeiul art. 16 al. 1 lit. a şi art. 396 al. 5 N. C. pr. pen., achită inculpatul pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 2 C. pen. 1969, întrucât fapta nu există. În temeiul art. 4 N. C. pen. şi al art. 16 al. 1 lit. b teza I şi art. 396 al. 5 N. C. pr. pen., achită inculpatul pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 al. 3 C. pen. 1969, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală. În temeiul art. 19 cu 397 al. 1 N. C. pr. pen şi al art. 1357 N. C. civ., obligă inculpatul să-i plătească părţii civile S* A******** S** Galaţi, suma de 38202,48 lei despăgubiri civile. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 274 al. 1 N. C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei către Ministerul Public şi 200 lei către Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.03.2014.
Hotarare 36/2014 din 14.03.2014la 14.03.2014, ora 14,00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2014pentru administrare probatorii;
Incheiere de sedinta din 05.02.2014