R**** G*********
FăptuitorCalifică fapta pentru care inculpatul R**** G********* a fost trimis în judecată din infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art.336 alin.1 din N.C.pen. în infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste 0,80g/l alcool pur în sânge faptă prevăzută şi sancţionată de art.87 alin.1 OUG nr.195/2002. Condamnă inculpatul R**** G*********, la o pedeapsă de 7(şapte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste 0,80g/l alcool pur în sânge faptă prevăzută şi sancţionată de art.87 alin.1 OUG nr.195/2002( infracţiune incriminată în prezent de art.336 alin.1 din N.C.pen.) cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a C.pen. din 1969, art.76 alin.1 lit. e C.pen. din 1969, art.349 alin.2 N.C.p.p., art.375 N.C.p.p., art.396 alin.10 N.C.p.p., totul cu aplicarea art.5 N.C.pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. din 1969. În baza art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C.pen. din 1969 stabileşte un termen de încercare de 2 ( doi) ani ?i 7(şapte) luni, termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 N.C.p.p., obligă inculpatul R**** G********* la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.12.2014.
Hotarare 492/2014 din 19.12.2014În baza art. 391 alin.1 C.p.p. fixează termen pentru pronunţare la data de 19.12.2014. pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2214/P/2013 din data 14.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul R**** G*********, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Legea nr. 286/2009 – Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 286/2009 – Noul Cod Penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R**** G********* şi fixează termen pentru judecarea cauzei de către Completul C5 penal pentru data de 17.12.2014, ora 11.30, sala 306, pentru când se va cita inculpatul şi se solicită fişa de cazier actualizată a inculpatului. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului R**** G*********. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.12.2014.
Incheiere camera preliminara din 15.12.2014