Dosar 1274/40/2014 din 17.03.2014

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1274/40/2014
Data dosar:
17.03.2014
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2014 la ora 9:00

    Complet: CAF8_RT
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul C******** C*********, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român – prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani. Obligă pârâţii să restituie reclamantului suma de 5091 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare plătită cu chitanţa seria TS5 nr. 4015656 din 29.06.2009, precum şi dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură Fiscală, începând cu data achitării acesteia şi până la data plăţii efective. Ia act că reclamantul a renunţat la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării Bucureşti. Obligă pârâţii să plătească reclamantului suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27.11.2014.

    Hotarare 1831/2014 din 27.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD