Dosar 1274/838/2014 din 12.11.2014

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1274/838/2014
Data dosar:
12.11.2014
Instanta:
Judecătoria Liești
Departament:
Secţie Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.09.2015 la ora 08:30

    Complet: C3 MIXT
  • Respinge cererea

    Respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamantul R*** S***** în contradictoriu cu pârâta T***** C*******. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă obligă pe reclamantul R*** S***** la plata către stat a cheltuielilor procesuale avansate de acesta în cuantum de 206,15 lei constând în ajutorul public judiciar de care a beneficiat pârâta, acordat sub forma plăţii onorariului avocatului pentru asigurarea asistenţei juridice, în dosarul civil nr. 1274/838/2014, prin Încheierea din 17.03.2015 pronunţată de Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Lieşti, judeţul Galaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.09.2015.

    Hotarare 708/2015 din 25.09.2015
  • Sedinta din data de 10.09.2015 la ora 08:30

    Complet: C3 MIXT
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 25.09.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2015
  • Sedinta din data de 17.06.2015 la ora 08:30

    Complet: C1 MIXT
  • Amână cauza

    În vederea legalei constituiri a completului de judecată amână cauza la data de 10.09.2015.

    Incheiere de sedinta din 17.06.2015
  • Sedinta din data de 13.05.2015 la ora 08:30

    Complet: C1 MIXT
  • Amână cauza

    În vederea luării la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării amână cauza la data de 17.06.2015

    Incheiere de sedinta din 13.05.2015
  • Sedinta din data de 08.04.2015 la ora 08:30

    Complet: C1 MIXT
  • Amână cauza

    În vederea pregătirii apărării amână cauza la data de 13.05.2015

    Incheiere de sedinta din 08.04.2015
  • Sedinta din data de 17.03.2015 la ora 12:00

    Complet: CAM.CONS.1
  • Amână cauza

    Admite cererea. Acordă ajutor public judiciar sub forma onorariului de avocat în cuantum de 206,15 lei.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2015
  • Sedinta din data de 11.03.2015 la ora 08:30

    Complet: C1 MIXT
  • Amână cauza

    În vederea angajării apărător amână cauza la data de 08.04.2015

    Incheiere de sedinta din 11.03.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD