B***** Ş*****
ApelantC******* C***** E****
IntimatConstată perimată cererea de apel promovată de către Băbuţă Ştefan împotriva sentinţei civile nr. 3632 din 01.11.2013 a Tribunalului Iaşi. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.05.2018.
Hotarare 346/2018 din 11.05.2018În temeiul dispoziţiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecata apelului formulat de Băbuţă Ştefan, împotriva sentinţei civile nr. 3629 din 01.11.2013 a Tribunalului Iaşi, Secţia I civilă. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2016.
Incheiere suspendare din 11.11.2016Anulează ca netimbrată cererea de recuzare formulată de apelantul Băbuţă Ştefan, cu privire la doamna judecător Stoinel Adriana Carmen. Cu recurs odată cu fondul. Soluţionată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.11.2016.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016Amână cauza şi acordă termen la data de 11 noiembrie 2016, având în vedere cererea de recuzare a preşedintelui completului de judercată, formulată la termenul de astăzi de către apelantul Băbuţă Ştefan. Pune în vedere apelantului să formuleze în scris motivele recuzării şi să timbreze cererea de recuzare cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei. Totodată, pune în vedere apelantului, ca până la termenul de judecată acordat, să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 25 lei datorată pentru cererea de repunere pe rol, în temeiul art. 9 lit. g raportat la art. 7 din OUG nr. 80/2013, precum şi dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în valoare de 16.802,5 lei datorată în apel. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 16.09.2016Admite cererea de repunere pe rol. Repune cauza pe rol. Stabileşte termen de judecată la 16.09.2016, cu citare părţi. Se va achita taxa de timbru de 25 lei pentru cererea de repunere pe rol, conform art. 9 lit. g raportat la art. 7 din OUG nr. 80/2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 10.06.2016În baza art. 242 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, dispune suspendarea judecării apelului.Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi - 11.09.2015.
Incheiere suspendare din 11.09.2015Admite cererea de repunere pe rol. Repune cauza pe rol. Fixează termen la 11.09.2015 cu citarea părţilor.
Incheiere de sedinta din 24.06.2015Suspendă judecarea apelului în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 10.12.2014Admite cererea de abţinere.
Incheiere abtinere din 09.12.2014Admite cererea de ajutor public judiciar. Scuteşte apelantul de plata taxei judiciare de timbru de 100 lei.
Incheiere de sedinta din 09.12.2014încheiere Anulează ca netimbrată cererea de recuzare
Incheiere de sedinta din 25.11.2014Amanat pentru soluţionarea cererii de recuzare formulată de apelant împotriva membrilor completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014termen la 25.11.2014 pentru a se achita taxa de timbru
Incheiere de sedinta din 11.11.2014Amânat pentru soluţionarea cererii de recuzare formulată de apelantul B***** Ş***** cu privire la completul de judecată.
Incheiere de sedinta din 15.10.2014Amanat pentru ca apelantul să depună dovada înregistrarii plangerii penale impotriva intimatei.
Incheiere de sedinta din 17.09.2014Amânat pentru a se soluţiona cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul B***** Ş***** cu privire la taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
Incheiere de sedinta din 04.06.2014Amână cauza în vederea depunerii dovezii achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 16.802,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată
Incheiere de sedinta din 23.04.2014