A******** D* P********** N** 3* S****** - P*** R***********
ReclamantA******* C*********
PârâtA******* C*******
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 34 Suceava, în contradictoriu cu pârâţii A******* C********* şi A******* C*******, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 4331,40 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere restante, aferente perioadei octombrie 2011 – septembrie 2014 şi a sumei de 1016,94 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului restant, calculate pentru perioada ianuarie 2012 – septembrie 2014. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.04.2017.
Hotarare 1423/2017 din 06.04.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 6 aprilie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 martie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 30 martie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16 martie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 16 martie 2017. Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 martie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2017Revine cu adresă către expert Crudu Mihaela Laura pentru a comunica dacă mai există de achitat vreo diferenţă de decont. Se va contacta şi Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Suceava pentru a-i aduce la cunoştinţă acest aspect. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 02 Martie 2017, pentru când se citează pârâtul A******* C*********. Reclamanta şi pârâta au termen în cunoştinţă.. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Se va emite adresă către d-na expert Crudu Laura pentru a ne comunica dacă mai există de achitat vreo diferenţă de decont, în caz afirmativ să depună la dosar justificarea lui, sau dacă decontul aferent lucrării întocmite este în cuantum total de 800 lei.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016Pentru a da posibilitatea tuturor părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză întocmit în cauză,amână cauza.
Incheiere de sedinta din 22.09.2016Se va reveni cu adresă către d-na expert Crudu Mihaela Laura, în sensul celor de la fila 330 dosar. Se va reveni cu adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Va fi înlocuită d-na expert Bădeliţă Petronela cu d-na expert Crudu Mihaela Laura, căreia i se va emite adresă să procedeze la efectuarea lucrării având în vedere următoarele obiective: 1. Să se stabilească cuantumul cheltuielilor comune şi de întreţinere înregistrate pentru apartamentul pârâţilor în perioada octombrie 2011 – septembrie 2014; 2. Să se stabilească cuantumul penalităţilor de întârziere înregistrate pentru apartamentul pârâţilor în perioada ianuarie 2012 – septembrie 2014 şi, distinct, cuantumul penalităţilor de întârziere aferente debitului evidenţiat la pct. 1 în perioada ianuarie 2012 – septembrie 2014; 3. Să se stabilească dacă la calcularea cotelor de întreţinere şi a penalităţilor de întârziere aferente, reclamanta Asociaţia de proprietari nr. 34 Suceava a respectat dispoziţiile legale incidente, în caz contrar, să se precizeze cuantumul real al debitelor reprezentând cheltuieli comune şi de întreţinere şi respectiv penalităţi de întârziere. Se va emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a aduce la cunoştinţă numele expertului desemnat în cauză, obiectivele stabilite şi termenul acordat pentru depunerea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016În temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Din oficiu dispune efectuarea unei expertize contabile. Numeşte în mod aleatoriu pe d-na expert Bădeliţă Petronela. Fixează onorariu provizoriu expert în sumă de 800 lei în sarcina reclamantei şi pune în vedere acesteia prin reprezentant ca până la termenul viitor să facă dovada achitării.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016Se va comunica pârâţilor, prin adresă, duplicatul precizărilor depuse de reclamantă la 17.02.2016, pentru a lua act de conţinutul acestora şi pentru a formula eventuale apărări, Prorogă punerea în discuţie a cererii de repunere pe rol a cauzei, la termenul următor, Amână cauza la data de 17.03.2016, pentru când se va relua procedura de citare cu pârâţii, reclamanta având termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 18.02.2016În temeiul art. 242 alin. 1 C.pr.civ., dispune suspendarea judecării prezentei cauze. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.06.2015.
Incheiere suspendare din 04.06.2015Emiterea unei adrese către reclamantă pentru a înainta la dosar procesele verbale ale adunării generale a asociaţiei de stabilire a penalităţilor de întârziere pentru anii 1999-2008, 2010, 2011, urmând ca aceasta să întocmească un calcul defalcat cu privire la penalităţile solicitate şi să comunice dacă s-au achitat parte din sumele datorate, în caz afirmativ la ce dată, cu înaintarea de înscrisuri doveditoare, având în vedere că perioada pentru care se solicită obligarea pârâţilor la plata debitului restant este aferentă anilor 1999-2014.
Incheiere de sedinta din 30.04.2015Introduce în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei A******* C*******, cu domiciliul în Suceava, str. Tineretului, nr. 9, bl. 129, sc. D, et. 4, ap. 13, jud. Suceava, care va fi citată cu copia acţiunii modificatoare. Prorogă discutarea şi pronunţarea asupra probatoriului pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 26.02.2015